Bursa - Victor Ponta va face o vizită oficială în Republica Moldova şi în Georgia
"Victor Ponta va face o vizită oficială în Republica Moldova şi în Georgia" anunţă Bursa. Premierul României, Victor Ponta va efectua, în perioada 14-15 martie 2014, o vizită oficială în Georgia şi în Republica Moldova, susţine un comunicat publicat pe pagina oficială a Guvernului României. Vineri, 14 martie, înainte de deplasarea în Georgia, Victor Ponta va merge la Chişinău, unde va avea o întrevedere cu Iurie Leancă, prim-ministru al Republicii Moldova, moment urmat de declaraţii comune ale celor doi premieri.În ceea ce priveşte Georgia, prim-ministrul va fi primit de preşedintele Georgiei, Giorgi Margvelaşvili şi va avea convorbiri cu omologul său georgian Irakli Garibaşvili. De asemenea, va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului David Usupaşvili.Vizita se înscrie în dialogul politic româno-georgian la cel mai înalt nivel şi reprezintă o expresie a interesului României de consolidare a relaţiilor de cooperare cu Georgia în toate domeniile, cu accent pe cooperarea comercială, în domeniul energiei şi a transporturilor. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări înregistrând o creştere constantă în ultimii trei ani.
Textul integral AICI