"Iohannis, Nicolăescu, Buşoi şi Atanasiu - propuşi miniştri", informează Agerpres. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că liberalii Klaus Iohannis, Eugen Nicolăescu, Cristian Buşoi şi Teodor Atanasiu au fost validaţi de conducerea partidului pentru a ocupa portofoliile de la Ministerul de Interne, al Finanţelor, Sănătăţii şi Economiei. "În urma demisiei colegilor noştri Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Eugen Nicolăescu şi Andrei Gerea BPN a discutat propunerile pe care le-a făcut şi votul a consacrat următoarele nominalizări pe care PNL le face pentru ocuparea acestor posturi în Guvern: Klaus Iohannis la Ministerul de Interne şi viceprim-ministru, Eugen Nicolăescu la Finanţe Publice, Teodor Atanasiu la Economie, şi Cristian Buşoi, la Ministerul Sănătăţii", a spus Antonescu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că propunerile de miniştri liberali validate de Biroul Politic Naţional au fost comunicate premierului Victor Ponta, afirmând că primul-ministru a luat act de acestea şi nu a ridicat obiecţiuni.
Textul integral AICI


][











