Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Capital – Ponta: Neimpozitarea profitului reinvestit, un obiectiv realizabil
2014-01-21 16:35:54 cri-1
"Ponta:Neimpozitarea profitului reinvestit, un obiectiv realizabil" titrează Capital. Neimpozitarea profitului reinvestit este un obiectiv realizabil în condiţiile în care există 'un trend crescător' stimulat de măsurile economice asumate, dar şi de gradul ridicat al absorbţiei fondurilor europene, susţine premierul Victor Ponta. 'Are şanse foarte mari, pentru că lucrurile în 2013 au mers bine. Am stat bine şi cu creşterea economică, cu deficitul, cu absorbţia de fonduri europene şi, atunci, evident că în 2014 putem să continuăm măsurile de stimulare, pe de-o parte, a echilibrelor sociale - la pensii, la salarii, iar pe de altă parte, pentru industria privată - creşterea exporturilor şi creşterea producţiei industriale - au fost foarte importante şi suntem pe acelaşi trend crescător. Evident că ne putem permite să mergem cu asemenea măsuri în continuare.Scutirea de impozite a profitului reinvestit e unul dintre obiectivele realizabile', a declarat Ponta luni la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD. Ministrul Finanţelor, vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat săptămâna trecută că neimpozitarea profitului reinvestit este o măsură de relansare economică pe care Guvernul o are în vedere, în funcţie de impactul bugetar pe care îl vor arăta analizele.

Textul integral AICI

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China