PSD propune introducerea UNINOMINALULUI PUR potrivit Gândul. Conducerea PSD a decis ca social-democraţii să susţină votul uninominal pur pentru alegeri, în detrimentul votului pe liste. Astfel candidatul care se va clasa pe primul loc va câştiga mandatul pentru care a concurat, chiar dacă nu a obţinut 50% plus unu din voturi.Sistemul fusese prevăzut şi în legea Ponta – Antonescu care a fost depus în Parlament când USL se afla în opoziţie, dar în cele din urmă legea a fost declarată neconstituţională de CCR. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a precizat că aceasta este soluţia agreată în PSD şi că respingerea legii la CCR a fost cauzată de faptul că mai erau mai puţin de şase luni până la alegeri. Poziţia PSD vine în contradicţie cu ultimele declaraţii ale liderilor USL, dar şi cu ale premierului Victor Ponta, care afirma că îşi doreşte un sistem proporţional la alegerile viitoare, sistemul uninominal pur, urmând să fie menţinut doar pentru alegerea senatorilor.Subiectul sistemului electoral urmează să fie negociat în cadrul USL, ţinând cont că poziţiile PNL şi cele ale PSD sunt divergente.
Textul integral AICI