Cotidianul: Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc
Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc potrivit Cotidianul. Preşedintele Ungariei, Ader Janos, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari din ţara vecină au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la manifestarea religioasã fiind deja sosite zeci de mii de persoane.Potrivit organizatorilor, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au participat preşedintele Ungariei, Ader Janos, împreună cu soţia, şi vicepremierul Semjen Zsolt, aceştia aflându-se în România în vizită privată, astfel că nu au vorbit în calitate de politicieni, conform regulilor instituite de organizatorii pelerinajului, care nu vor ca evenimentul religios să aibă alte conotaţii.Potrivit forţelor de ordine, la ora transmiterii acestei ştiri, în zonă au ajuns în jur de 50.000 de persoane, aproximativ 20.000 fiind deja pe platoul unde se va ţine slujba de hram de Rusaliile Catolice.
Textul integral AICI