Capital:Majoritatea românilor nu ar fi de acord cu renunţarea la leu şi asociază UE cu dreptul la liberă circulaţie
Majoritatea românilor nu ar fi de acord cu renunţarea la leu şi asociază Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulaţie , se arată în barometrul de opinie 'Adevărul despre România', realizat de INSCOP Research şi prezentat de publicaţia Capital.La şase ani de la admiterea României în Uniunea Europeană, 35% dintre români consideră că aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, 33,9% nu văd în procesul respectiv nici avantaje, nici dezavantaje, iar 21,4% văd mai degrabă dezavantaje. 9,6% dintre respondenţi au ales variante nu ştiu/nu răspund.În ceea ce priveşte perspectiva trecerii la euro, 57% dintre români nu ar fi de acord cu renunţarea la leu. Doar 35,4% ar fi de acord, în timp ce 7,5% nu ştiu sau nu răspund. Cei mai mulţi dintre români (76,2%) asociază Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulaţie. Pe locurile următoare în topul atributelor asociate de români Uniunii Europene se situează: democraţia şi drepturile omului (57,1%), pacea cu ţările vecine (55,6%), intervenţia în politica internă a ţării (53,9%), subordonarea faţă de ţările din vestul Europei (50,6%) şi răspândirea crizei economice (49,8%). Criza economică din ultimii cinci ani a fost evenimentul cel mai important al perioadei care a livrat publicului un set larg de frici colective legate inclusiv de stabilitatea monetară. Populaţia nu este pregătită să rişte o schimbare a monedei în condiţiile în care Uniunea Europeană nu a fost capabilă să convingă de faptul că a reuşit să evite criza', afirmă sociologul Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP.
Textul integral AICI