Isărescu e sigur pe un nou acord cu FMI potrivit Jurnalului Naţional. . O înţelegere cu Fondul va limita deprecierea monedei naţionale între 4,5 şi 4,35 lei/euro şi va duce la o micşorare a dobânzii de politică monetară la 4,5%.La aproape două luni de la "fixarea" reperelor care ar putea anticipa încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional ce se observă? Cursul de schimb a ajuns la minimul ultimului an şi patru luni (chiar sub 4,35 lei/euro), iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrage atenţia că urmează intrarea într-un ciclu de scădere a dobânzilor. Iată, aşadar, indiciile aşteptate, care semnalează că putem conta pe un nou acord cu FMI. Iar alături de tandemul curs-dobânzi şi privatizările în derulare constituie dovezi că România e decisă să facă ceea ce i-a sugerat Fondul pentru a ajunge la o nouă înţelegere. Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel, a declarat după vânzarea pachetului de acţiuni de la Transgaz că "efectele pozitive le vom simţi mai bine odată cu următoarele oferte".
Textul integral AICI