Bursa:Guvernul a decis înfiinţarea unei companii care se va ocupa de proiectul Roşia Montană
Guvernul a decis, prin hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova (PSD), potrivit Bursa. Noua companie va rezulta din reorganizarea, prin divizare parţială, a Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva, care deţine în prezent 19,3% din acţiuni la societatea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).Într-un comunicat al Guvernului se precizează: "Hotărârea de guvern are în vedere divizarea parţială, în interesul acţionarilor, a Minvest, în scopul separării activităţii de gestionare a pachetului minoritar de acţiuni deţinut de Minvest la Roşia Montană Gold Corporation de restul activităţilor companiei, precum şi în scopul transferului corespunzător al patrimoniului aferent acestei activităţi, respectiv a pachetului de acţiuni. Având în vedere interesul statului român, este oportun ca activitatea Minvest ce ţine de proiectul Roşia Montană să se facă prin intermediul unei societăţi comerciale noi, rezultate prin desprinderea patrimoniului Minvest legat de proiect, statul român, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, urmând să devină acţionarul direct al acestei societăţi comerciale nou-înfiinţate".
Textul integral AICI