"ANT: Litoralul, promovat din bani europeni" titrează Jurnalul Naţional. Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) vrea ca litoralul să beneficieze de fonduri europene pentru promovare, deşi nu a fost inclus printre priorităţile de marketing atunci când s-a creat brandul turistic al României, a declarat Mirela Matichescu, vicepreşedintele autorităţii."Având în vedere ponderea locurilor de cazare pe litoralul românesc (peste 50% din total la nivelul întregii ţări), considerăm oportună extinderea activităţii de promovare prin includerea litoralului", a spus Matichescu. Astfel, litoralul urmează să fie promovat din bani europeni atât în ţară, cât şi în străinătate. Vicepreşedintele ANT a mai spus că instituţia pe care o conduce va elabora norme pentru ca litoralul să poată beneficia de promovare, chiar dacă nu a fost luat în calcul atunci când s-a creat brandul turistic al României.Brandul turistic al României, a cărui identitate vizuală conţine celebra frunză, a fost lansat în anul 2010, şi doar crearea lui şi cercetările de piaţă au costat peste 800.000 de euro. Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a lansat însă la jumătatea lunii martie un concurs de idei pentru alegerea unui nou brand turistic al României.
Textul integral AICI