"Avertismentul Ministerului de Externe român transmis Coreei de Nord" îl aflăm din publicaţia Gândul. Ministerul român de Externe confirmă că a primit recomandarea din partea guvernului RPD Coreene de a avea în vedere evacuarea personalului Ambasadei de la Phenian şi precizează că în prezent sunt analizate opţiunile, inclusiv prin contacte cu partenerii din UE şi NATO. Totodată, MAE român "solicită ferm autorităţilor de la Phenian să se abţină de la orice acţiune care afectează pacea şi securitatea în regiunea Asiei de Nord-Est". "Ministerul Afacerilor Externe al RPD Coreene a convocat, la 5 aprilie 2013, reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Phenian. Cu această ocazie, le-a fost comunicată recomandarea de a avea în vedere posibilitatea evacuării personalului ambasadelor, pe fondul creşterii tensiunilor din zonă. MAE al României analizează opţiunile valabile în astfel de situaţii, în vederea asigurării deplinei securităţi a cetăţenilor români de la Ambasada României la Phenian, pe baza procedurilor şi reglementărilor în vigoare", se arată într-un comunicat de presă al MAE. Nu în ultimul rând, Ministerul de Externe de la Bucureşti "recomandă cetăţenilor români să evite orice deplasare pe teritoriul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord), întrucât, la acest moment, starea de securitate este instabilă", se mai arată în comunicat.
Textul integral AICI