Adevărul - Michelle Obama l-a vizitat la spital pe militarul vrâncean rănit în Afganistan
,,Michelle Obama l-a vizitat la spital pe militarul vrâncean rănit în Afganistan" titrează cotidianul Adevărul. Gestul de solidaritate al primei doamne a Statelor Unite ale Americii vine după o altă vizită făcută plutonierului major Florinel Enache chiar de către preşedintele Barack Obama. Plutonierul major Florinel Enache a primit o nouă vizită surpriză la spitalul de recuperare de la Walter Reed Military Center, din zona Washington D.C, acolo unde este internat de anul trecut. Soldatul a fost vizitat de prima doamnă a SUA, Michelle Obama. „I-a luat mana lui Florinel şi a vorbit despre recunoştinţă, compasiune, mândrie şi credinţă. Am tradus şi Florinel strălucea. A fost un moment de graţie!", a povestit Lilly Pierce, voluntara care l-a sprijinit pe soldatul vrâncean de când se află la spitalul din SUA. Vizita a avut loc, duminică, iar Michelle Obama a stat cu Florinel Enache 15 minute. În urmă cu doar două săptămâni, Florinel Enache a fost vizitat şi de către preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. Vizita a durat câteva minute, timp în care preşedintele american şi militarul au făcut şi o poză pe care Ambasada SUA a postat-o pe pagina de Facebook. Florinel Enache a fost rănit, anul trecut, în luna mai, în Afganistan. Acestuia i-au fost amputate ambele picioare şi o mână.
Textul integral AICI