"TAROM are plan de management" consemnează Jurnalul Naţional. Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a aprobat Planul de management elaborat de conducerea executivă în şedinţa Consiliului de Administraţie, în 11 martie 2013. "Realizarea planului de management a pornit de la analiza valorilor şi atuurilor companiei, care sunt numeroase şi care permit TAROM să devină o companie solidă şi sustenabilă financiar. TAROM este compania naţională a României şi deţine un brand puternic, valoros, cu o reputaţie foarte bună a profesioniştilor şi operaţiunilor sale, cu angajaţi extrem de capabili şi de loiali faţă de brand, cu o cotă de piaţă importantă în România, cu management profesionist. În plus, TAROM este o companie cu active foarte valoroase şi fără datorii", a declarat Christian Heinzmann, director General Executiv al companiei. Principalele măsuri care vor fi implementate imediat se referă, printre altele, la creşterea productivităţii, eficientizarea structurii organizaţionale, armonizarea flotei şi ajustarea capacităţii la cererea existentă pe piaţă, creşterea vânzărilor pe site-ul propriu.
Textul integral AICI