"Brandul de naţie", o idee studiată de Guvern pentru a pune în valoare calităţile românilor "aflăm din Jurnalul Naţional. O strategie naţională privind relaţia cu românii de pretutindeni ar putea fi prezentată în Guvern la sfârşitul lunii martie sau la început de aprilie, a anunţat ministrul delegat Cristian David, adăugând că se ia în calcul şi crearea unui "brand de naţie", informează agerpres.ro. "Strategia naţională privind relaţia cu românii de pretutindeni este instrumentul prin care vom pune în aplicare politicile privitoare la comunităţile româneşti. Practic, această strategie va răspunde în mod concret celor cinci priorităţi pe care le-am inclus în programul de guvernare şi care vizează apărarea intereselor românilor din afară, apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor, menţinerea identităţii culturale şi lingvistice, susţinerea şi facilitarea procesului de integrare a acestora acolo unde trăiesc, apropierea de familiile din ţară", a afirmat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Un alt obiectiv vizează promovarea imaginii pozitive de ansamblu a României - atât a ţării, cât şi a românilor, după cum a precizat demnitarul.
Textul integral AICI


][











