Jurnalul Naţional – Delegaţia FMI: „Întrevedem o creştere economică de 1% în 2012"
"Delegaţia FMI: „Întrevedem o creştere economică de 1% în 2012" titrează Jurnalul Naţional. Fondul a revizuit prognoza de creştere economică pentru 2012, de la 1,5%, la 0,9%. Pe termen mediu (2013-2014) se întrevede o creştere de 3 procente."Prognoza noastră este o creştere economică de 0,9%, anul acesta. În timp, credem că creşterea aceasta poate ajunge la 3%, până în 2014. Nu este mult pentru o piaţă emergentă. Credem că există spaţiu pentru reforme care să accelereze această creştere. Inflaţia a crescut deja, în vară, dar cum economia are multă piaţă neutilizată, inflaţia poate fi contracarată", a spus Erik de Vrijer. Acesta a adăugat că finalizarea crizei politice de la Bucureşti poate încuraja creşterea economică, altfel riscurile fiind de scădere. De asemenea, trebuie menţinută disciplina fiscală şi evitate cheltuielile nejustificate, mai ales în campania electorală din toamnă şi trebuie asigurată o colectare mai bună a taxelor şi încurajată absorbţia de fonduri europene. "Pentru a putea asigura această stabilitate pe termen mediu trebuie să se ia măsuri şi în privinţa veniturilor. Mai există spaţiu în anii următori să devină mai realistă baza de impozitare, ne referim şi la îmbunătăţirea colectării taxelor", a spus Vrijer.
Textul integral AICI