,,Universitatea din Bucureşti, în primele 200 universităţi din lume" titrează cotidianul Adevărul. Rezultatele rankingului global al universităţilor, realizat de Quacquarelli Symonds Limited, lider global în furnizarea de informaţii, cariere şi soluţii din învăţământul superior de specialitate au fost făcute publice. Acesta este făcut în funcţie de domenii şi vizează 5 dintre cele majore: inginerie şi tehnologie, ştiinţele vieţii, ştiinţe naturale, arte şi ştiinţe umaniste şi ştiinţele sociale. Rezultatele topului mondial vor fi lansate în patru runde. Potrivit primelor rezultate, Universitatea din Bucureşti se află în topul primelor 200 de universităţi din lume în mai multe din aceste domenii. Iniţiatorii folosesc un sistem prin care universităţile sunt evaluate de alte instituţii de învăţământ superior, criteriul de apreciere fiind excelenţa în câmpul lor de activitate şi de cunoaştere.
Criteriul performanţei academice contează 40% din punctajul total acordat unei universităţi. Totodată, este evaluată şi deschiderea universităţii către mediul internaţional prin numărul programelor de studii în limbi străine şi prin numărul total de studenţi şi de cadre didactice de cetăţenie străină. Acest criteriu contează 10% din punctajul total acordat unei universităţi.
Textul integral AICI