"Pentru Ponta, suspendarea lui Băsescu e ca şi declanşată" titrează Evenimentul Zilei. USL îndepărtează "obstacolele" parlamentare "ridicate de Traian Băsescu în apărarea sa", iar şeful statului "nu poate scăpa de judecata oamenilor", a declarat premierul Victor Ponta. Deşi acesta nu spune că ar dori suspendarea lui Băsescu, se poate observa că premierul vorbeşte ca şi cum aceasta ar fi deja un fapt stabilit, ce mai urmează doar să fie pus în practică. Ponta a făcut aceste afirmaţii în timp ce comenta pe tema proiectului de lege care nu mai permite Curţii Constituţionale să se pronunţe cu privire la deciziile Parlamentului. Actul normativ, adoptat de marţi de Camera Deputaţilor, are scopul, printre altele, să reducă rolul CCR în procesul de suspendare a şefului statului. "Acestea sunt obstacole ridicate de Traian Băsescu în apărarea sa, ultimul timp. Noi trebuie să ridicăm aceste obstacole, iar Traian Băsescu nu poate scăpa de judecata oamenilor, care trebuie să vină să voteze dacă îl mai vor sau nu", a spus preşedintele PSD.
Textul integral AICI