Bursa – Ungureanu: Creşterea salariilor bugetarilor este o speranţă, nu o promisiune
"Ungureanu: Creşterea salariilor bugetarilor este o speranţă, nu o promisiune" consemnează ziarul Bursa. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că Guvernul va încerca să dea tuturor bugetarilor ceea ce le-a fost luat în urma tăierilor salariale din iulie 2010, spunând însă că aceasta nu este o promisiune, pentru că el nu face promisiuni, ci o "speranţă". "O să încercăm să dăm tuturor ceea ce le-a fost luat. Nu e o promisiune, este o speranţă. Promisiuni eu nu fac. Eu nu am miză electrorală", a declarat premierul, citat de Mediafax. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-un interviu acordat jurnalistului David Frost pentru postul TV Al Jazeera English, că speră ca, undeva până în vară, să aducă "puţin zâmbet" pe feţele românilor prin ridicarea salariilor din sectorul bugetar la nivelul anterior, arătând că acesta este unul dintre pariurile Guvernului pe care încearcă să îl câştige. "Avem o situaţie mai bună în termeni macroeconomici, sperăm să aducem salariile din sectorul bugetar la nivelul pe care îl aveau cu ceva ani în urmă. Acesta este unul dintre pariurile Cabinetului meu şi încercăm să-l câştigăm. Este în egală măsură o prioritate, iar una dintre priorităţi este să aducem puţin zâmbet pe feţele românilor", a mai spus Ungureanu.
Textul integral AICI