doctoriţa Ayimu Diyaer, împreună cu unele colege române ale ei

Chu: Bună seara, stimaţi ascultători! La microfon, Chu Qunli.

Wu: Bună seara, dragi prieteni! Wu Min vă salută de la Beijing.

Chu: Astăzi, în continuarea povestirilor noastre despre specialişti chinezi care au făcut studii în România, vă vom prezenta pe două doctoriţe.

Wu: Sperăm că vă interesează acest subiect.

Prezentatoare:

„Este o otorinolaringologă din Xingjiang."

„A studiat în anul academic 2003-2004 la Bucureşti."

„ Ea este Ayimu Diyaer, doctoriţă de la Spitalul Poporului din Xinjiang.

Chu: Ayimu este de naţionalitate kazahă. Fiind trimisă de către Consiliul pentru Burse de Studii al Chinei, a sosit în octombrie 2003 în România, unde a inceput să studieze împreună cu alţi trei doctori la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. Iată ce ne spunea Ayimu:

„Timp de un an cât eram la Bucureşti, am făcut mari progrese în specialitatea mea, deoarece cred că secţiile de otorinolaringologie ale multor spitale româneşti se află la un nivel mai avansat decât cele din regiunea noastră Xinjiang, în ce priveşte aparate şi tehnici. Am lucrat la un spital. Când făceam, împreună cu medici români, consultaţii medicale la bolnavi, profesorii de la facultate mi-au dat multe explicaţii competente, de înalt profesionalism. Aveam ca profesorul-îndrumător un cunoscut expert în otorinolaringologie de renume european. Am asistat la câteva operaţii făcute de dumneasa, toate fiind reuşite." 

Ayimu?prima din stânga?, la o recepţie organizată de ambasada română la Beijing

Wu: După cum ne-a spus doamna Ayimu, a învăţat doar puţin româneşte, în majoritatea cazurilor, a comunicat cu medicii români în limba engleză. Ea este mulţumită de condiţiile căminului studenţesc unde era cazată. 

„Aveam posibilitatea de a prepara mâncare chinezească în cameră. În apropierea căminului este un mare supermarket. În general, universitatea a oferit studenţilor străini bune condiţii de studiu şi de cazare."

Chu: Dragi prieteni, probabil că sunteţi curioşi cum de Ayimu a ales tocmai o ţară situată la o asemenea îndepărtare cum este România, ca să facă specializare. Ayimu ne-a explicat:

„Tatăl meu este vicepreşedinte al forului consultativ regional din Xinjiang. A vizitat în 1980 România, care i-a lăsat o impresie excelentă şi profundă. În momentul când ezitam, neştiind dacă este bine sau nu să fac specializare în România, m-am dus la tatăl meu. El mi-a spus: ,Este o ţară frumoasă. Tu poţi să pleci.' " 

„Bună ziua! Mă numesc Qin Xinyan. Sunt medic de la Spitalul Xuanwu din Beijing. În anul 1996, la 2 ani după ce am terminat facultatea de medicină în China, am luat decizia să mă duc în străinătate pentru aprofundarea studiilor profesionale. Spre norocul meu că statul român mi-a acordat o bursă. Astfel am avut posibilitatea să studiez între 1996 şi 2004, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. Concomitent am lucrat la secţia de medicină internă şi reumatologie a spitalului „Sfânta Maria" din Bucureşti. În aceşti 8 ani, am devenit medic specialist în reumatologie şi doctor în medicină."

Wu: Dragi prieteni, cred că veţi rămâne uimiţi dacă vă spun că această frumoasă limbă românească este rostită de o doctoriţă chineză pe numele Qin Xinyan. Este prima chinezoaică, care a luat titlul de doctor în medicină în România. Chu, am impresia că o cunoşti pe doamna Qin când erai la specializare în anul universitar 2002-2003 în România.

Chu: Aşa e. Qin a absolvit în 1994 Universitatea de Medicină Tongji de la Shanghai. Şederea timp 8 ani în România, ea i-a ajutat pe mulţi specialişti şi studenţi chinezi aflaţi în studii în această ţară. Este o doamnă nu doar frumoasă, elegantă, dar şi foarte bună la suflet. Toţi cei care o cunosc o apreciază din toată inima.

doctoriţa Qin Xinyan (a treia din stânga), împreună cu câteva specialiste chineze, care au făcut calificare în România

Wu: Dar înainte de a pleca în România doctoriţa învăţase limba română în China?

Chu: Nu.

Wu: Atunci, începutul trebuia să-i fie foarte greu.

Chu: Absolut. Hai să ascultăm ce spune ea.

„După ce am sosit în România, am urmat în 6 luni cursurile de limba română puse la dispoziţia studenţilor străini de diferite specialităţi şi am luat cea mai bună notă printre toţi colegii mei. Dar la cursurile de medicină trebuie să învăţ împreună cu studenţi români. Îmi amintesc că în primul curs am putut înţelege doar în jur de 20% din conţinut. Dar după 6 luni, m-am descurcat."

Wu: De ce Qin a hotărât să aleagă reumatologie ca specialitatea sa?

Chu: Şi eu i-am pus această întrebare în cursul interviului. Ea mi-a răspuns:

„Cred că România se numără printre primele ţări în Europa la reumatologie, mai ales în ce priveşte tratamentul şi cercetarea fundamentală."

Wu: Sunt sigur că doctoriţa Qin a făcut mulţi prieteni printre medici români. A avut de câştigat nu numai pe plan profesional, dar era ajutată de prietenii ei şi în viaţa de toate zilele.

Chu: Însăşi doctoriţa mi-a mărturisit că anumite mentalităţi ale sale s-au schimbat sub influenţa prietenilor săi.

ambasadorul român la Beijing, Viorel Isticioaia, împreună cu unii specialişti chinezi care au învăţat în România

„Am aflat că mulţi români pot să rezolve foarte bine contradicţiile între profesie şi familie. Am crezut în trecut că o femeie reuşită în cariera profesională poate să nu se căsătorească şi să nu nască copii. Dar o profesoară română mi-a spus că profesia şi familia sunt la fel de importante pentru o femeie."

 Chu: În ce priveşte amiciţia adâncă ce o leagă pe ea de prieteni români, doctoriţa Qin a evocat un exemplu.

„Îmi amintesc că în primăvară 2003 m-am întors la Beijing pentru a colecţiona materiale pentru teza mea de doctorat. Din cauza epidemiei SARS, ce a făcut atunci ravagii în China, n-am putut să plec în România. Am pierdut legătura cu unii colegi ai mei de facultate. Ei s-au dus la ambasada chineză la Bucureşti, întrebând ataşaţi dacă eram contaminată cu virusul SARS. Dacă acesta s-a întâmplat, ei doreau să mă ajute. Lucrul m-a mişcat foarte mult."

Wu: Chu, nu mă îndoiesc că prin competenţa şi profesionalismul ei doctoriţa Qin se bucură actulmente de o apreciere binemeritată la prestigiosul Spital Xuanwu, şi nu numai.

Chu: Fără îndoială! Ea lucrează cu tot sufletul pentru scăparea de suferinţe a bolnavilor internaţi şi totodată, invitată fiind, predă cursuri la Universitatea de Medicină „Capitala".

Wu: Dragi ascultători, astăzi şi miercurea trecută v-am prezentat 4 specialişti care au făcut studii în România. Dar pe lângă ei, mai sunt mulţi alţi experţi chinezi care au învăţat în îndepărtata Românie. Iată cum îi apreciază ambasadorul român la Beijing, Viorel Isticioaia.

„Aceşti prieteni chinezi care merg în România nu vorbesc limba română, dincolo de asta însă realizează un contact extraordinar de direct, cu o mare încărcătură umană, cu o mare şansă oferită în virtutea acestor contacte directe în diferite zone ale ţării noastre de cunoaştere reciprocă. M-aş bucura ca această primă experienţă să încurajeze în continuare pe specialiştii chinezi din diferite domenii să meargă în România, pe specialiştii români din ţară să deschidă porţile universităţilor, institutelor de cercetare, laboratoarelor pentru prietenii chinezi, demonstrând o dată în plus că prietenia tradiţioanală, interesul reciproc, legăturile profesionale constituie unul din elementele esenţiale ale legăturilor dintre România şi China."

Chu: Cu acestea, am încheiat ediţia de astăzi a rubricii „Puntea prieteniei". La revedere, dragi prieteni!