Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Tuesday    Apr 15th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2009-03-15 20:20:22    
Brazilia, Rusia, India şi China solicită majorarea reprezentării lor în FMI

cri-1
Miniştrii de finanţe din Brazilia, Rusia, India şi China, întruniţi în ajunul reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, au dat publicităţii un comunicat comun privind situaţia economiei mondiale în care cer lărgirea dreptului de reprezentare al celor 4 state în Fondul Monetar Internaţional şi stabilirea unui calendar şi a unei foii de parcurs pentru restructurarea acestei organizaţii.

În document se solicită reglementarea dreptului la cuvânt al statelor membre FMI pentru ca acesta să poată reflecta mai bine adevărata putere economică a fiecăruia. În acest sens cele 4 state menţionate au cerut să fie adoptate imediat măsuri pentru majorarea dreptului la cuvânt şi al reprezentării acestora în FMI.

În comunicat se arată că menţionatele 4 state manifestă interes deosebit faţă de restructurarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Cât despre actuala situaţie economică internaţională, cele 4 state sunt de acord ca prin injecţii de capital şi întărirea lichidităţilor să se stabilizeze sistemul financiar internaţional, astfel încât să fie restabilită încrederea şi promovată o creştere economică.

Cele 4 state au mai subliniat că întreaga comunitate internaţională trebuie să prevină influenţele negative aduse de protecţionismul comercial asupra economiei mondiale şi să acţioneze pentru ca negocierile din runda Doha să obţină grabnic rezultate.

Pe aceeaşi tema
..
v Poliţia de la Londra se pregăteşte pentru a face faţă protestelor ample cu ocazia Summitului G20 2009-03-31 21:17:04
v Wang Qishan despre apropiatul Summit G20 2009-03-30 20:05:27
v Michael Froman: Washingtonul nu va solicida altor ţări să sporească alocaţiile pentru stimularea economiei 2009-03-29 19:34:47
v Preşedintele FMI: propunerea Chinei privind exploatarea unei noi monede internaţionale de rezervă este raţională 2009-03-26 19:56:45
v Comunitatea internaţională intensifică coordonare pentru summitul G20 de la Londra 2009-03-26 18:08:25
v Gordon Brown despre summitul de la Londra 2009-03-24 19:59:28
v Încheierea reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 2009-03-15 20:12:35
v Deschiderea Reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncii centrale ai G-20 2009-03-14 19:32:11
v Marea Britanie cere G-20 să ajungă cât mai repede la o înţelegere privind salvarea economiei mondiale 2009-03-14 19:31:12
v Reuniune pregătitoare pentru Summitul G-20 2009-02-23 21:14:57
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040