Șeful diplomației chineze, Yang Jiechi, a expus sâmbătă la Beijing 4 priorități ale activităților diplomatice ale Chinei pentru anul acesta, subliniind că diplomația țării va acționa fără rezervă în slujba eforturilor de asigurare a unei dezvoltări stabile și relativ rapide a economiei naționale.
Domnul Yang a precizat la o conferință de presă organizată astăzi în cadrul sesiunii anuale a forului legislativ chinez că activitatea diplomației chineze are anul acesta următoarele patru priorități: 1, acționare cu toate eforturile pentru slujirea obiectivului de menținere a unei dezvoltări stabile și relativ rapide a economiei din țară; 2, acționare activă pentru întâmpinarea crizei financiare internaționale și pregătiri pentru participarea conducătorilor de stat chinezi la conferințele internaționale și multilaterale de importanță majoră; 3, Desfășurarea activităților diplomatice în condiții de securitate, umanistice și consulare; 4, Promovarea unor relații stabile cu marile puteri, intensificarea relațiilor de bunăvecinătate și prietenie cu țările limitrofe, întărirea unității și cooperării cu statele în curs de dezvoltare, și nu în ultimul rând, participarea și mai activă la soluționarea problemelor fierbinți pe plan global și regional.
|