Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2009-03-06 16:48:28    
Întrepriderile și firmele private relansate din Wenzhou

cri-1

Corporația Kangnai

Ma Jinlong, profesor de la Universitatea Wenzhou, consideră că în spiritul curajului de a fi cei dintâi, oamenii din Wenzhou au căutat și au găsit o cale de dezvoltare viguroasă, formând și „modul Wenzhou", cu specific propriu de dezvoltare.

„La începutul aplicării politicii de reformă și deschidere, Wenzhou a aplicat primul din țara noastră sistemul privatizării și de piață."

Așadar diferitele sectoare cu folosire intensivă a mâinii de lucru au cunoscut o dezvoltare rapidă. Dintre acestea confecționarea încălțămintei a devenit sectorul cel mai dezvoltat.

Însă odată cu ridicarea costului forței de muncă nu mai există superioritatea industrială a orașului Wenzhou, care se caracteriza prin costuri reduse și prețuri mici în sectoarele tradiționale.

Corporația Kangnai, înființată în 1980, este o întreprindere particulară din Wenzhou ce a devenit în prezent prima întreprindere din sectorul încălțămintei din China. Zhou Jinmiao, director general adjuct al acestei firme, a relevat:

„Corporația noastră a introdus prima în China instalații și tehnologii de producție avansate pe plan internațional și a fost prima întreprindere din țara noastră care a creat și produs pantofi de lux. Anul acesta am angajat ingineri proiectanți italieni și spanioli. Voința noastră constă să facem marca noastră cunoscută pe plan mondial."

Kangnai și-a lărgit spațiul de manevră prin ridicarea valorii adăugate a produselor și prin deschiderea atât în China, cât și în străinătate de magazine de firmă pentru produsele sale. S-au făcut progrese în această direcție. Zhou Jinmiao a spus:

„Prețul la export al unei perechi de pantofi produsă de noi cu cea mai înaltă tehnologie depășește 70 de dolari americani. Să știți că prețul mediu la export al unei perechi de pantofi italienești este de peste 20 de dolari, iar la exportul din țara noastră, doar 7 dolari. În anul 2008, în care economia globală s-a aflat în depresiune, producția firmelor de încălțăminte renumite în lume s-a redus cu 30%, dar volumul de desfacere a pantofilor la filiala din Franța a corporației Kangnai a crescut cu 35%."

Nu numai Kangnai, dar și alte companii chinezești, cum este grupul Zhengtai de aparate electrice din China, precum și alte firme private se dezvoltă pe baza inovației cu forțe proprii.

Stimați ascultători, cu aceasta am încheiat ediția de astăzi a rubricii Meridian economic. Realizatoarea și prezentatoare Chen Luping vă mulțumește pentru atenție. Să ne auzim cu plăcere.

Pe aceeași tema