Președintele Chinei, Hu Jintao, și-a încheiat miercuri turneul său de vizite în Arabia Saudită, Mali, Senegal, Tanzania și Mauritius. Pe drum spre patrie, ministrul chinez de externe, Yang Jiechi, care l-a însoțit pe președintele țări în vizită, a declarat reporterilor că vizita președintelui Hu Jintao constituie o importantă activitate diplomatică pentru consolidarea în noua situație a relațiilor dintre China și țările în curs de dezvoltare, activitate care s-a încinunat de rezultate fructuoase.
Șeful diplomației chineze a subliniat că în actuala situație politică și economică mondială s-au petrecut schimbări profunde. Criza financiară continuă să se răspândească și influențele negative aduse de aceasta țărilor în curs de dezvoltare devin din ce în ce mai evidente. Turneul președintelui chinez a contribuit la consolidarea și aprofundarea cooperării dintre China și țările vizitate, la adâncirea prieteniei poporului chinez cu popoarele din țările în curs de dezvoltare.
Ministrul chinez Yang a evocat că timp de șapte zile, șeful statului chinez a îndeplinit un program cu peste 50 de puncte, dintre care, cele mai importante erau fără îndoială, convorbiri cu liderii de stat și de guvern ai țărilor vizitate, t cu personalități din diferite cercuri sociale ale acestor țări. Rezultatele fructuoase ale turneului pot fi rezumate în în următoarele::
În primul rând, părțile interesate au ajuns la un nou consens privind contracararea crizei financiare internaționale. În cursul vizitei, președintele Hu Jintao a prezentat opiniile și sugestiile țării noastre privind lupta împotriva crizei financiare, declarând că China este dornică să consolideze cooperarea în această privință cu comunitatea internațională, inclusiv cu țările în curs de dezvoltare, reafirmând sprijinul Chinei față de creștere a dreptului de reprezentare și a celui la cuvânt ale țărilor în curs de dezvoltare în procesul de reformă a sistemului financiar internațional. Hu Jintao a apelat la comunitatea internațională să sporească ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare, mai ales celor africane pentru depășirea dificultăților. El a promis că partea chineză va materializa cu seriozitate toate măsurile de ajutor stabilite la Summitul consacrat cooperării chino-africane de la Beijing.
În al doilea rând, turneul de vizite a ridicat relațiile Chinei cu țările asiatice și africane. În perioada turneului, președintele Hu Jintao a avut discuții aprofundate cu liderii diferitelor țări privind promovarea în continuare a relațiilor bilaterale de cooperare prietenească, materializarea cu seriozitate a ajutoarelor chineze acordate Africii stabilite la Summitul de la Beijing al Forumului chino-african, dezvoltarea relațiilor chino-africane de parteneriat strategic de tip nou, etc. Părțile ajuns la o largă convergență de vederi..
În al treilea rând, cu prilejul turneului, China a semnat cu țăările vizitate peste 20 de acorduri de cooperare în domeniile economic, comercial, investițional, energetic, medico-sanitar, cultural și infrastructural etc., fapt care a consolidat cooperarea pragmatică dintre cele două părți.
Și nu în ultimul rând, în perioada turneului, pe unde trecea șeful statului chinez, a fost înconjurat de o primire călduroasă, impresionantă, fapt care ilustrează că prietenia dintre China și țările asiatice și africane este adânc înrădăcinată în inimile popoarelor, iar cooperarea bilaterală promite un viitor luminos cu rezultate tot mai fructuoase.
|