Dragi prieteni, la microfon, Lin Ting. Bun găsit la o nouă ediţie a rubricii consacrate minorităţilor naţionale. În 2009 se împlinesc 50 de ani de la refoma democratică a Regiunii Autonome Tibet. În ediţia de astăzi vom vorbi despre schimbările petrecute în viaţa tibatanilor în ultimele 5 decenii.

Înainte de 1959, anul reformei democratice, Tibetul se conducea după un sistem feudal iobăgesc. Bătrâna So Que Chol Gar din stepa din nordul Tibetului a avut o copilărie marcată de robie şi tristeţe. Ea a fost slujitoare de la vârsta de 8 ani. Mustrările şi bătăile proprietarului de iobagi i-a lăsat o impresie de neuitat în copilărie. Seismul din 1953 din stepa din nordul Tibetului a constituit o altă experienţă tristă şi de neşters în viaţa sa.

„În anul 1953 în satul meu natal s-a produs un cutremur. Multe corturi au fost distruse. Viaţa ţăranilor şi a păstorilor, de altfel proastă, a devenit şi mai grea. Guvernul feudal de atunci nu a redus sau anulat deloc impozitele. Şi ultimul strop de unt din familia noastră a fost luat drept impozit."

În Tibetul de atunci funcţionarii şi călugării de rang superior, ca şi nobilimea erau latifundiarii care se bucurau de mare influenţă şi privilegii politice şi economice. Kelzang Yeshe, cercetător la Academia de Ştiinţe Sociale din Tibet a arătat:

„Milioane de iobagi au devenit în societatea feudală bazată pe iobăgie unelte vii călcate în picioare, nefiind trataţi ca oameni. Înainte de reforma democratică din Tibet, toate mijloacele de producţie, precum şi resursele forestiere şi de apă erau în mâinile latifundiarilor, care reprezentau doar 5% din populaţia Tibetului."

Asuprirea şi exploatarea, mai ales exploatarea până la epuizare a forţelor umane şi a resurselor materiale în sistemul politico-religios unitar, au blocat creativitatea populaţiei locale. La mijlocul secolului trecut, în Tibet erau peste 2700 de temple cu 120.000 de călugări, reprezentând 12% din populaţia regiunii. Circa o pătrime din bărbaţi se călugăreau. Numărul mare de temple şi călugări ca şi manifestările religioase prea frecvente au stors şi consumat exesiv resursele umane şi materiale din regiune, lăsând vreme îndelungată Tibetul într-o stare înapoiată.

Proclamarea în anul 1949 a Republicii Populare Chineze a adus o rază de speranţă populaţiei tibetane aflate în mare suferinţă. Guvernul popular central din China a semnat la 23 mai 1951 cu autorităţile locale tibetane de atunci Protocolul privind eliberarea paşnică a Tibetului, realizând astfel eliberarea fără conflict a acestei regiuni. Concomitent cu sublinierea importanţei restructurării sistemului social din Tibet, în document s-a exprimat o atitudine prudentă faţă de măsurile de reformă.

Dar o parte din grupul de conducere a regiunii se opunea reformei, încerând să păstreze sistemul feudal iobăgesc. Intrând în cârdăşie cu forţele ostile Chinei, au pus la cale o răscoală armată cu scopul de a separa Tibetul de patrie. Pentru menţinerea unităţii statului şi apărarea intereselor fundamentale ale populaţiei tibetane, guvernul central popular a luat măsuri energice şi, alături de populaţia locală, a suprimat răscoala. Kelzang Yeshe a precizat:

„Guvernul central a decis înăbuşirea răscoalei concomitent cu începerea reformei. În zonele unde au fost semnalate răscoale s-a aplicat mai întâi reforma. S-a introdus separarea departamentelor politice de cele religioase, acordând totodată protecţie activităţii religioase normale. Au fost confiscate bunurile de producţie ale stăpănilor de iobagi şi ale agenţilor acestora, care au fost date iobagilor. Datorită faptului că măsurile luate corespundeau realităţilor tibetane, acestea au câştigat sprijinul nu numai din partea maselor populare, ci şi din partea călugărilor. Drept urmare restructurarea democratică s-a terminat în condiţii bune în numai în 2 ani.

Odată cu aprofundarea reformei democratice, s-a ridicat şi nivelul de trai al populaţiei tibetane. Oamenii au exprimat sprijin tot mai mare pentru măsurile luate de guvernul central.

Dragi prieteni, cu aceasta am încheiat ediţia de astăzi a rubricii consacrate minorităţilor naţionale. Vom continua în ediţia următoare să vorbim despre realizările din Tibet în cei 50 de ani de la începerea reformei democratice în regiune. Realizatoarea şi prezentatoarea Lin Ting vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă spune la revedere, pe săptămâna viitoare.