Când ajungi la Beijing pentru întâia oară, prima impresie ţi-o formezi pe aeroport, ca în orice altă ţară, de altfel. Imensitatea aeroportului, aglomeraţia sunt oarecum estompate de design, curăţenie şi amabilitatea angajaţilor.

La ieşire, coloane de taxiuri aşteaptă în ordine să fie ocupate. Tariful este afişat pe geamurile laterale, doi yuani kilometrul, aşa încât, o călătorie până în centrul Beijingului costă cam 120 de yuani. Şoferul nu ocoleşte, chiar dacă vede că eşti străin, ba uneori încearcă să-ţi explice un traseu convenabil. Ceasul înregistrează, plăteşti şi primeşti chitanţa. Dacă află că stai mai mult timp în Beijing, şoferul îţi oferă cartea de vizită. Apoi mergi la hotel sau oriunde.

Stând la Beijing o perioadă mai lungă de timp, am închiriat o garsonieră. Destul de greu, mă refer la faptul că este dificil să alegi una din numeroasele agenţii imobiliare. Se vinde, se închiriază, oferte sunt suficiente. Preţuri, chirii, comisioane, ca la Bucureşti.

Când iei în primire locuinţa, primeşti cartele: una pentru curentul electric, una pentru gaze, una pentru apa menajeră, una pentru telefon. Adică, în locuinţă ai contor pentru curent, gaze, apa menajeră. Pentru apa de la chiuvetă plăteşti separat, nu se opreşte niciodată dar nu este potabilă. Şi, cum fac? Mai am ceva pe cartelă? „Mai aveţi pentru câteva zile, din ce a rămas de la fostul locatar." Sistemul este că, dacă vrei să consumi, trebuie să plăteşti şi nu la final de lună, ci anticipat. Nu poţi consuma şi apoi să vedem dacă ai bani să plăteşti. Mergi la bancă şi „cumperi" curent, gaz, apă, în funcţie de cât crezi că vei consuma şi câţi bani ai. Nu ai suficient, scoţi radiatorul din priză până în ziua de salariu. Când consumi ultimul kilowatt, crezi că este pană de curent. Numai că la vecini este lumină. Deci, a doua zi mergi la bancă sau consumi rapid ce mai ai în frigider. Până când păţeşti aşa ceva prima dată, eşti cam delăsător. După aceea, introduci mai des cartelele în contoare pentru a vedea cât mai ai şi ai grijă să nu mai rămâi în vreo seară fără lumină. Cu telefonul şi netul este alt sistem, mai simplu. Cartele pentru încărcarea cartelei. La magazinul din colţ sau chioşcul de ziare găseşti tot felul de cartele, de 6, 10, până la 70 de dolari. Vii acasă, formezi un număr pentru servicii şi îţi plăteşti abonamentul plus cât crezi că mai ai nevoie pentru convorbiri telefonice. Ai fost mai econom când ai cumpărat cartela şi acum te întinzi la vorbă, cu un minut înainte de a consuma ultimul yuan, „roboţica" te anunţă că eşti pe cale de a-ţi termina creditul. Are voce plăcută, dar se ţine de cuvânt şi te trezeşti că vorbeşti singur.

Câteodată parcă mi-e dor să mai aud o ceartă de-acasă, în cămăruţa şefei de bloc, cum că „nu se poate să coste atât", „n-am consumat atât de mult" sau „n-am acum, plătesc când mi-aduc aminte." Mai rău era când ne închidea la toţi apa sau căldura pentru că avea nu ştiu cine nu ştiu ce sumă restantă sau când ne anunţa şefa asociaţiei noile scumpiri la consumabile.

Mergi la magazin. Când plăteşti, casiera te întrebă, invariabil: „Aveţi cartelă?" Dacă ai, plăteşti mai puţin cu 2-3%. La farmacie, mai puţin cu 5%. Şi tot aşa, la frizerie, spălătorie, la unele restaurante. Cartela dovedeşte că eşti client fidel, deci beneficiezi de reduceri de preţ.

La piaţă nu mai ai cartelă, dar funcţionează acelaşi principiu. Au ţăranii o memorie... „Cât costă?" întreb. „10 yuani" spune el, dar îţi ia numai 9 yuani. „Păi n-ai spus că 10!?" „Da, şefu, dar ai mai cumpărat de la mine. Să mai vii, că am marfă bună!"

Cartela este de bază şi când mergi cu autobuzul, metroul. Ai cartelă pentru transportul în comun, biletul de autobuz costă 40 de bani. Nu ai cartelă, costă un yuan. Tot locul ăla îl ocupi, dar cartela dovedeşte că mergi des cu autobuzul, deci îţi oferim o reducere. La metrou, în schimb, preţul este acelaşi.

Ieri s-a dat publicităţii o ştire în care se arată că populaţia Beijingului este mai numeroasă cu vreo 500 de mii de locuitori, comparativ cu finalul anului 2006, iar acum depăşeşte cifra de 16 milioane.

Sunt Marian Mizdrea şi, până săptămâna viitoare, vă spun La revedere!