Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Saturday    Apr 12th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2009-01-08 17:02:58    
Autorităţile de la Jintan depun eforturi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ din mediul rural

cri-1
Există în mediul rural al Chinei probleme, precum condiţii de învăţământ nesatisfăcătoare şi lipsă de profesori calificaţi, datorită dezvoltării economice şi sociale dezechilibrate. Autorităţile din diferite localităţi au făcut multe eforturi pentru ca elevii din mediul rural să poată primi educaţie de calitate. În minutele următoare vă vom prezenta cum s-a rezolvat această problemă în provincia Jiangsu la Jintan. 

Autorităţile din acest loc au crescut în ultimii ani investiţiile pentru construcţia, restaurarea clădirilor şi cumpărarea materialelor didactice de către şcolile rurale.

La Şcoala Experimentală Antou s-au investit în ultimii 2 ani aproape 8 milioane de yuani pentru îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ. În prezent şcoala se plasează între primele locuri în provincia Jiangsu în privinţa calităţii activităţii didactice. He Xiaohei, directorul instituţiei, a spus:„Calitatea didactică de la şcoala noastră s-a ridicat an de an. Anul trecut procentul de admitere la licee al elevilor noştri a ajuns la 90% şi aproape 40% de elevi au fost admişi de licee renumite. S-a realizat în general obiectivul stabilit, potrivit căruia calitatea didactică de la şcola noatră trebuie să atingă nivelul din şcolile urbane."

Wan Yuling, elevă din clasa a 9-a, i-a spus reporterului nostru că se bucură să înveţe la această şcoală şi este convinsă că poate obţine performanţe bune.„Fiecare clasă din şcoala noastră este înzestrată cu aer condiţionat şi instalaţii didactice multimedia. La cursul de informatică fiecare dintre noi poate lucra singur la un computer. Profesorii depun eforturi maxime pentru a ne învăţa. Voi absolvi şcoala în curând. Am încredere că voi fi admisă la un liceu renumit."

În afară de îmbunătăţirea condiţiilor de învăţământ, şcolile rurale de la Jintan şi-au însuşti şi conceptele avansate de la şcolile urbane. De pildă au deschis diverse cursuri de interes. La şcoala primară Baita de la Jintan cursul de decupaje de hârtie este apreciat de elevi. Şcoala are o sală specială pentru etalarea lucrărilor elevilor. Creaţiile decupate din hârtie realizate de elevii de la şcoala Baita au câştigat multe premii da nivel provincial şi naţional între anii 2002 şi 2007. Profesoara de artă Cao Yujiao a afirmat că la început unii elevi participau la decupaje după orele de curs. Anul trecut cu ajutorul specialiştilor, şcoala a redactat un manual şi a deschis un curs special de decupaje de hârtie.

Li Jiarui, elevă în clasa a 6-a, a spus că îi place foarte mult acest curs. „Am început să învăţ decupaje de hârtii din clasa a treia. Prefer această artă. Opera mea „jocul coţofenelor" a fost premiată la un concurs naţional. Învăţând această artă, am făcut progrese şi în alte aspecte."

Pentru stimularea dezvoltării rapide a şcolilor rurale, autorităţile de la Jintan au organizat şi schimburi de personal între şcolile din mediul rural şi cele din mediul urban. 50 de profesori calificaţi din mediul urban şi 50 de profesori din mediul rural şi-au schimbat între ei pentru o perioadă de timp locul de muncă în semestrul de toamnă din 2007. Conform planului, pa parcursul a 4 ani toţi profesorii tineri calificaţi din oraş vor preda cursuri de un an în şcoli rurale, iar profesorii din şcolile rurale vor fi pregătiţi în oraşe. Măsura are drept scop îmbunăţirea situaţiei de amplasare iraţională a resurselor didactice între oraş şi sat. Li Da, directorul Direcţiei de Învăţământ de la Jintan, a spus: „Un simbol al dezvoltării dezechilibrate a şcolilor din mediul rural şi cel urban îl constituie diferenţa în nivelul profesorilor. Cerem şcolilor renumite din oraş să trimită anual unii profesori înalt calificaţi în mediul rural pentru a sprijini activităţile didactice de acolo."

Profesoara He Chunhua de la şcoala Baita a venit pin intermediul acestui program la şcoala Changsheng din oraş să predea cursuri de limba chineză pentru şase luni. Ea a spus:„Am învăţat aici concepte didactice mai proaspete. Profesoara mea este o veterană cu experienţă. Prin discuţiile cu ea am înţeles cum să predau mai bine lecţiile. Mă voi întoarce la şcoala mea aducând concepte didactice avansate şi o atitudine de lucru serioasă pentru ca elevii din mediul rural să primească educaţie mai bună şi să se dezvolte mai bine, la fel ca şi cei din mediul urban."

Măsurile adoptate la Jintan reprezintă numai un exemplu în miniatură al promovării educaţiei din mediul rural chinezesc. Guvernul ţării a sporit în ultimii ani alocaţiile pentru îmbunătăţirea condiţiilor şcolilor de la sat, întărirea pregătirii profesorilor, ameliorarea condiţiilor de muncă şi de trai ale cadrelor didactice din mediul rural şi a aprofundat reforma cursurilor de la şcolile săteşti. În plus, s-au anulat taxele şcolare şi cele pentru manuale plătite de elevii din mediul rural aflaţi în ciclul învăţământului obligatoriu, s-au acordat subvenţii elevilor interni săraci, ridicându-se astfel procentul prezenţei în şcoli a copiilor de vârste corespunzătoare. În viitor o parte şi mai mare din investiţiile guvernamentale pentru educaţie va fi canalizată către învăţământul obligatoriu din mediul rural pentru ca toţi copiii din sate să poată urma fără dificultate cursurile şcolare.

Pe aceeaşi tema
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040