Conform relatărilor de marți ale ziarului francez Le Monde, Olivier Blanchard, prim-economist al Fondului Monetar Internațional, a declarat că, luând în considerare agravarea influenței crizei financiare asupra economiei reale, guvernele trebuie să-și sporească eforturile de stimulare a cererii interne pentru a evita marea depresiune economică.
Blanchard a opinat că în prezent lumea se confruntă cu o criză specială caracterizată prin regresul rapid al cererii. Sarcina de primă importanță este întărirea încrederii diferitelor părți și stimularea cererii de consum și astfel să se evite repetarea depresiunii din anii 30 ai secolului trecut.
Referindu-se la politicile de stimulare a economiei elaborate de diferite țări, vorbitorul a arătat că guvernul trebuie să sporească cheltuielile publice pentru a sprijini ramurile respective, iar nu să reducă impozitele, fiindcă în felul acesta consumatorii, neîncrezători, vor transforma impozitele reduse în depozite bancare.
|