S-a organizat miercuri o ședință a Consiliului de Stat în cadrul căreia s-au studiat programe care să impulsioneze dezvoltarea sănătoasă a pieței imobiliare din țara noastră.
Măsurile luate în ultima vreme pentru lărgirea cererii interne și instaurarea creșterii stabile și rapide a economiei au început să exercite influențe pozitive asupra pieței imobiliare, crescând numărul tranzacțiilor de apartamente din unele regiuni, s-a arătat la ședință. În prezent trebuie susținute în continuare măsurile de garantare a populației cu dificultăți de locuit, trebuie accelerată construcția locuințelor destinate acestui segment de populație, promovat și sprijinit consumul pentru cumpărarea locuințelor, menținută o proporție rațională a investițiilor imobiliare, astfel încât piața de profil să se poată dezvolta sănătos.
|