Oraşul străvechi Lijiang din judeţul autonom Naxi- Lijiang, provincia Yunnan din partea sud-vestică a Chinei s-a înălţat în prima perioadă a dinastiei Song (a doua jumătate a secolului 13). Situat la o altitudine de peste 2400 de m deasupra nivelului mării, pe podişul Yungui, oraşul acoperă o suprafaţă de 3,8 kmp. În vechime aici era o localitate urbană cunoscută. La ora actuală oraşul are peste 6200 de gospodării cu circa 25.000 de locuitori, majoritatea covârşitoare fiind de naţionalitatea Naxi. Circa 30% din populaţia oraşului se ocupă de confecţionarea obiectelor din bronz şi argint, prelucrarea blănurilor şi pieilor, ţesăturile textile, fabricarea băuturilor şi alte activităţi meşteşugăreşti şi comerciale.

Străzile oraşului şerpuiesc ori la poalele înălţimilor ori de-a lungul cursurilor de apă. Pe râurile mari şi mici din acest oraş sunt construite 354 de poduri în diferite forme şi din diferite materiale. Poduri renumite sunt Suocui, Dashi, Wanqian, Nanmen, Maan, Renshou. Ele au fost construite între secolele 14 şi 19, în timpul dinastiilor Ming şi Qing.

Reşedinţa lui Mu, construită în dinastia Yuan (anii 1271-1368), a fost iniţial palatul lui Mu, şeful clanului din Lijiang. După lucrările de reconstrucţie, aceasta s-a transformat în muzeul de istorie al oraşului. Reşedinţa acoperă o suprafaţă de circa 3 hectare şi are 162 de camere mari şi mici. În multe case atârnă pe pereţi panouri cu inscripţii originale oferite de împăraţi din mai multe dinastii chineze.

Clădirea Wufeng din templul Fuguo, construit în anul 1601, cu o înălţime de 20 de m., a căpătat această denumire pentru că forma sa de construcţie seamănă foarte mult cu 5 păsări-fenix zburând. Pe tavanul clădirii sunt desenate mai multe motive frumoase. Construcţia contopeşte stilurile arhitectonice ale naţionalităţilor han, tibetană şi naxi, având o mare valoare arhitectonică şi istorică.

Grupul de locuinţe Baisha se află la o distanţă de circa 8 km la nord de oraşul Lijiang. Între secolele 10 şi 14 aici a fost centrul politic, economic şi cultural al dinastiei Song în regiunea Lijiang. Construcţiile de locuinţe sunt amplasate de o parte şi de alta a unei străzi pe axa nord-sud. În centru este o piaţă în formă de amfiteatru. Un izvor curge dinspre nord şi patru străzi duc spre cele 4 puncte cardinale. Formarea şi dezvoltarea grupului de construcţii de locuinţe Baisha a pus baza configuraţiei oraşului străvechi Lijiang.

Grupul de construcţii de locuinţe Shuhe, situat la 4 km nord-vest de oraşul străvechi reprezintă un alt orăşel foarte frumos. Este străbătut de cursul de apă Qinglong, peste care se află podul de piatră cu acelaşi nume, în formă curbă. Este cel mai mare pod de piatră de acest tip din localitatea Lijiang. A fost construit în timpul dinastiei Ming (1368-1644).

Lijiang are o istorie lungă şi trăsături caracteristice aparte. Configuraţia oraşului înfăţişează atât aspectul unui oraş montan, cât şi armonia unei cetăţi cu multe cursuri de apă. Locuitorii oraşului sunt de naţionalităţile naxi, han, bai, yi şi tibetană. Convieţuirea oferă subiecte de cercetare în domeniile arhitecturii, culturii, etnografiei şi folclorului.

Lijiang este un oraş istoric-cultural care a contopit frumuseţea naturală cu cea artificială, arta cu economia, întruchipând trăsăturile istorice, culturale, etnice şi folclorice cu un suflu pronunţat specific ţării noastre. Amplasarea oraşului, reţeaua bogată de ape, construcţii cu stiluri unice, locuinţele cochete şi mediul plăcut conferă acestei localităţi turistice o nuanţă proprie în raport cu alte oraşe culturale şi istorice din ţara noastră. Localitatea oferă date preţioase pentru cercetarea istoriei construcţiilor urbane şi a evoluţiei etnice.

Lijiang reprezintă un patrimoniu cultural preţios în China şi în lume. În decembrie 1997 oraşul străvechi Lijiang a fost inclus în „Lista Patrimoniului Mondial". Comisia Patrimoniului Mondial aprecia că aici s-a contopit economia cu o localitate de importanţă strategică şi cu un relief variat, păstrând şi redând autentic şi estetic înfăţişarea originară a unui oraş străvechi, asemnenea unui tablou pitoresc în ulei.