Conferința Națională consacrată activității economice ce a durat timp de 3 ziles-a încheiat miercuri la Beijing. Conferința a concluzionat că trebuie privită dezvoltarea constantă și relativ mai rapidă a economiei naționale drept o prioritate a activității economice pentru anul viitor. Economiștii consideră că obiectivul de dezvoltare economică stabilit de guvernul chinez este realizabil.
La conferință au fost prezenți președintele Chinei , Hu Jintao, premierul Wen Jiabao, și alți conducători. Reuniunea consideră că oportunitatea pentru dezvoltarea economiei naționale rămâne în continuare în ciuda actualei crize financiare internaționale. Guvernul chinez va depune în anul viitor mari eforturi pentru menținerea dezvoltării economice. Domnul Han Mensheng, cercetătorul de la Institutului de cercetare economică de pe lângă Academia chineză de științe sociale este de părere că ritmul de creștere economică din anul viitor va fi de circa 8%.
„Mi se pare că ritmul de creștere a economiei chineze din 2009 va fi de 8%. Această cifră reflectă doar reglementarea ritmului de dezvoltare a economiei naționale. Acest ritm de dezvoltare va contribui la dezvoltarea mai eficientă a economiei și la adaptarea cu necesitatea schimbării modului de dezvoltare și vizează să contracareze șocul factorilor nefavorabili ai economiei internaționale."
Datorită faptului că criza financiară internațională se extinde cu repeziciune și dezvoltarea economiei mondiale înregistrează o încetinire evidentă, se accentuează greutățile în procesul de funcționare a economiei chineze. În acest context reuniunea a decis să ia creșterea consumului intern drept o soluție fundamentală pentru menținerea în anul nou a dezvoltării constante și relativ mai rapide a economiei, iar îmbunătățirea vieții populației drept punct de plecare și scopul final al activității noastre. Guvernul chinez a elaborat deja o serie de măsuri pentru stimularea dezvoltării constante a economiei. Vor fi investiți în acest scop 4000 de miliarde de yuani. Domnul Yuan Gangmin , cercetătorul de la Universitatea Qinghua a arătat:
„Putem să menținem creșterea economică prin extinderea consumului intern. Concomitent, luăm îmbunătățirea vieții populației drept scopul final al activității noastre. Aceasta înseamnă că pentru ca veniturile populației să sporească, trebuie să crească consumul intern."
Expotul a reprezentat permanent o importantă forță motrice pentru dezvoltrea economiei chineze. Dar sub influența actualei crize financiare, fără îndoială că exportul nostru va fi afectat. Or măsura pentru extinderea consumului nu va da un rezultat imediat. În acest context, guvernul chinez și-a propus să aplice o politică financiară activă și o politică monetară relativ relaxată, în scopul de a spori cheltuielile publice, mai ales de a garanta cheltuielile pentru sectoarele și obiectivele de importanță.
Pe când guvernul chinez elaborează o serie de măsuri pentru creșterea consumului intern, mulți oameni sunt îngrijorați că acestea ar pricinui oscilație în procesul de restructurare economică. Song Hong de la Academia de Științe Sociale, a relevat că actuala conferință urmărește atât contracararea crizei financiare și rezolvarea problemelor existente în dezvoltarea economică, cît și dezvoltarea în perspectivă a economiei țării noastre.
„Accelerarea pasului de schimbare a modalității de dezvoltare, promovarea restructurării strategice, aprofundarea reformei și deschiderii spre exterior, perfecționarea sistemului și mecanismului propice dezvoltării științifice, toate acestea constituie o tranziție structurală de durată."
În plus, la conferința națională consacrată activității economice s-a subliniat din nou că în eforturile pentru creșterea constantă și rapidă a economiei, trebuie să se pună omul pe plan primordial, urmărindu-se deci o dezvoltare multilaterală, armonioasă și durabilă.
|