O curte pătrată

Înainte de 1978 în societatea chineză predomina concepţia „mai înâi producţia, după aceea viaţa". Cerinţele de viaţă ale oamenilor erau ignorate şi căutările lor pentru o viaţă frumoasă erau înăbuşite. Pentru că guvernul aloca mare parte din fondurile limitate în producţie şi nu mai dispunea de o suficientă capacitate financiară pentru construcţia de locuinţe. Amintirile chinezilor privind spaţiul de locuit din perioada aceea se pot limita la un cuvânt: sărăcăcios.

Jin Yujun, de 63 de ani, a fost profesor înainte de a ieşi la pensie. La începutul anilor 80 el, soţia şi fiica abia născută se înghesuiau într-o cameră mai mică de 10 mp.

„Pe vremea aceea camera noastră era prea mică. În afară de un pat, o masă şi un dulap de haine nu am mai dorit vreun alt mobilier, fiindcă nu exista locul unde să-l punem. Când veneau oaspeţi acasă nici nu aveam loc să ne învârtim."

Aşa cum spunea interlocutorul nostru, atunci chinezii nu aveau curaj să-şi invite pe prietenii acasă. În primul rând nu aveau loc să stea, măcar în picioare, apoi nici nu aveau capacitatea financiară să-i primească. Unde stătea familia domnului Jin era o căsuţă fără etaj îintr-o curte. Atunci locuinţa într-o curte era o formă obişnuită de a trăi la Beijing. Înaintea vreme, o curte pătrată cu patru rânduri de case fusese locuită de regulă de o singură familie. Dar când era o mare lipsă de locuinţe şi uneori 7-8 familii stăteau într-o astfel de curte, fiecare ocupa o casă şi trebuia să împartă toate resursele din curte cu alte familii, precum bucătăria, robinetul, WC etc.

O altă formă de locuinţe din oraşele chineze era reprezentată de blocurile cu un coridor lung la mijloc şi cu camere de o parte şi alta a acestuia, dar fără bucătărie şi toaletă. Acestea au fost iniţial blocuri de birouri, dar transformate în locuinţe. Pe coridorul strâmt se adunau grămezi de lucruri diverse. Intimitatea personală se expunea privirii oamenilor şi conflictele erau inevitabile. Shu Kexin, specialist chinez în afaceri publice, a spus:

„Ce feluri găteai în casă, făceai colţunaşi sau cât cărbune ai luat ştia toată lumea pentru că toate lucrurile se îngrămădeau pe coridor. Ce să spunem, în aceea vreme nimeni nu avea intimitate."

În faza incipientă a reformei şi deschiderii singura cale de rezolvare a problemei locuinţei era repartizarea acesteia de către unitatea unde lucra persoana respectivă.

După o perioadă lungă de aşteptare, în 1997 familia lui Jin Yujun s-a mutat în sfârşit într-un apartament repartizat. Avea 80 mp, două camere şi un hol. Jin Di, fata domnului Jin, a fost cea mai bucuroasă când s-a mutat în casă nouă.

„A fost prima dată să locuiesc într-un bloc după ce m-am născut. Mă simţeam diferit. Era ca şi cum puteam să privesc mai departe. În plus puteam să am în sfârşit o mică cameră a mea şi să am unde să-mi pun lucrurile."

Dar nu toţi puteau să fie la fel de norocoşi ca familia Jin. Fiindcă cererea era mult mai mare decât oferta. Ceea ce puteau să facă cei mai mulţi era doar să aştepte.

În 1998 situaţia s-a schimbat. În iulie anul acela guvernul chinez a anunţat încetarea de repartizări ale locuinţelor şi reforma în acest sector. Oamenii puteau acum să-şi cumpere apartamentul cu bani, subvenţionaţi de unităţile unde lucrau şi fondul pentru locuinţe sau cu împrumuturi de la bancă.

Jin Di s-a angajat la o firmă IT după ce a absolvit facultatea şi are un venit stabil. În 2004 împreună cu logodnicul său şi-a luat un apartament cu ajutorul unui împrumut de la o bancă.

„Avansul l-am plătit cu economiile noastre pe care le-am acumulat de când am început să lucrăm. Cele două familii ale noastre ne-au mai ajutat puţin şi am luat şi un împrumut de 30.0000 de yuani de la bancă pe care îl vom restitui în 20 de ani. Avem posturi de muncă stabile şi vom restitui acest împrumut treptat."

Odată ce locuinţele au devenit marfă, sectorul imobiliar a cunoscut o dezvoltare accelerată. Ca urmare a crescut drastic şi preţul locuinţelor. Locuinţa, un obiect de absolută necesitate, a devenit din nou un obiect de lux.

A trăi în tihnă şi a munci cu râvnă reprezintă dorinţa chinezilor de-a lungul anilor. Guvernul acordă o importanţă deosebită rezolvării acestei probleme. În 2008 s-au alocat peste 100 miliarde yuani pentru construcţia locuinţelor sociale şi în viitorii 3 ani se vor mai investi din bugetul central 900 miliarde yuani pentru construcţia locuinţelor cu chirie sau cu preţ redus şi reconstrucţia cartierelor sărace.

În ultimii 30 de ani în China suprafaţa medie de locuit din mediul urban a crescut de la 6,7 mp în 1978 la 26 mp în 2007. Indiferent câte dificultăţi mai sunt pe drum, nu vor înceta niciodată paşii chinezilor pentru căutarea unui spaţiu de viaţă mai confortabil.