Președintele Chinei, Hu Jintao, și-a exprimat vineri la Beijing speranța că părțile chineză și americană vor materializa împreună acordurile la care au ajuns și rezultatele obținute, întărind în continuare construcția mecanismului de dialog la nivel înalt și impulsionând cooperarea bilaterală pragmatică din multiple domenii și dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.
Hu Jintao a făcut această afirmație pe timpul întâlnirii cu ministrul de finanțe Henry Paulson, trimis special al președintelui SUA, și cu principalii membri ai delegației americane.
Șeful statului chinez a relevat că guvernul de la Beijing dorește să intensifice dialogul cu partea americană, să întărească încrederea reciprocă, să lărgească cooperarea, și să impulsioneze relațiile bilaterale pe o nouă treaptă de dezvoltare profitând de împlinirea a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.
La rândul său, Henry Paulson a afirmat că partea americană elogiază rolul jucat de mecanismul dialogului economic strategic în impulsionarea dezvoltării raporturilor comerciale bilaterale și stabilității economiei mondiale. Promovarea raporturilor bilaterale de cooperare prietenească corespunde intereselor ambelor părți. Washingtonul dorește să contribuie împreună cu Beijingul la impulsionarea relațiilor bilaterale.
|