Despre CRIRedacţia noastră
China Radio International Tuesday    Apr 8th   2025   
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi şi mediu

Economic

Sport

Naţionalităţi din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-12-05 18:59:42    
Christoph Peisert, specialist german angajat în eforturile de protejare a resurselor de apă din China ( II )

cri-1

Dragi ascultători, bun găsit la o nouă ediţie a rubricii noastre. Astăzi continuăm să vi-l prezentăm pe Chiristoph Peisert din Germania, expert străin angajat în eforturile de protejare a resurselor de apă din China.

După încheierea programului de cooperare din provincia Shandong, Chiristoph Peisert a venit la Beijing, unde şi-a continuat activitatea în domeniul resurselor de apă. Din septembrie 1998 până în august 2007 departamentele guvernamentale silvice din China şi Germania au cooperat în aplicarea programului de „protecţie şi management al zonelor din bazinul lacului de acumulare Miyun". Peisert a fost şeful german al grupului de specialişti. Obiectivul amintit a urmărit să fie ocrotită sursa de apă de băut pentru municipiul Beijing prin mijloace silvice. Concret, pe o suprafaţă de peste 4000 ha din bazinul lacului de acumulare Miyun s-au creat perdele forestiere pentru refacerea zonei verzi, dezvoltarea silviculturii şi protejarea surselor de apă, fiind asimilat conceptul avansat din Germania privind managementul silvic şi administrarea zonelor cu apă. Datorită acestui program, Christoph Peisert a câştigat „Premiul Prieteniei Marele Zid", acordat de autorităţile municipalităţii Beijing.

Întrucât a vizitat capitala Chinei la sfârşitul deceniului 8 al secolului trecut, Peisert cunoaştea într-o oarecare măsură problema lipsei resurselor de apă din zonă. După părerea sa, municipiul Beijing a obţinut în ultimii 20 de ani şi mai bine rezultate îmbucurătoare în domeniu.

„Autorităţile municipalităţii Beijing au elaborat la începutul anilor '80 ai secolului trecut un nou program urbanistic. În acest document au fost revizuite funcţiile oraşului Beijing. Anterior oamenii considerau că Beijingul trebuia să devină model pentru întreaga ţară pe plan industrial, agricol, cultural, politic, tehnico-ştiinţific etc., lucrurile depăşind cu mult capacitatea de susţinere a oraşului. Noul program urbanistic a inclus unele modificări. Se considera că trebuia restrânsă dezvoltarea industriilor, Beijingul nefiind un oraş industrial. Acesta trebuia să fie un centru politic, tehnico-ştiinţific şi cultural. Astfel a fost diminuată tot mai mult importanţa agriculturii, iar industriile s-au mutat pe cât posibil în afara oraşului. Toate acestea au contribuit mult la ameliorarea situaţiei resurselor de apă de la Beijing."

Peisert consideră că în prezent este instituit în linii generale în acest oraş un sistem perfecţionat de aprovizionare. Prin valorificarea experinţei utile a programului de cooperare chino-german de altădată din Shandong s-a acţionat pentru reducerea consumului de apă în sectorul agriculturii, asigurându-se eficient consumul de apă pentru producţie şi traiul populaţiei.

„Oamenii au cunoscut din ce în ce mai bine şi abordează cu o prudenţă tot mai mare problema apei. De-a lungul anilor s-au elaborat mai multe programe urbanistice. Întregul sistem de aprovizionare cu apă din Beijing s-a reînnoit. Astăzi devine recuperabilă mai multă apă. Aici se folosesc două sisteme separate de livrare a apei pentru producţie şi trai faţă de cea de băut. După purificare, apa reziduală poate fi folosită din nou în procesul de producţie şi trai. De asemenea, la Beijing a încetat de mult cultivarea orezului. Unităţile agricole s-au orientat către culturi mai puţin consumatoare de apă. Aşa de pildă, terenurile agricole din Miyun sunt cultivate astăzi cu fructe. Plantarea pomilor fructiferi necesită mult mai puţină apă decât grâul şi orezul, plantate în trecut."

În prezent Christoph Peisert lucrează tot la Departamentul Municipal Beijing pentru Silvicultură. S-a stabilit în capitala Chinei, şi s-a căsătorit cu o chinezoaică. Cuplul are doi copii, întreaga familie trăind o viaţă fericită. Peisert mărturiseşte că îi place Beijingul. Acesta este pentru el un oraş foarte interesant, cu locuitori deschişi şi simpli. Apoi, fiind o metropolă internaţională, Beijingul găzduieşte frecvent numeroase acţiuni. Localnicii au şanse să-şi facă noi prieteni şi să se întâlnească cu prieteni vechi.

„În fiecare primăvară au loc în China acţiuni de plantare de arbori. Participăm şi noi împreună cu alţi compatrioţi germani stabiliţi în China. Mergem de 10 ani să plantăm arbori în aceeaşi localitate, în acelaşi sat. Până în prezent am împădurit deja o suprafaţă de 200 ha."

Referindu-se la activitatea sa în viitor în China, Christoph Peisert a declarat că în afară de Beijing, este gata să meargă şi în alte regiuni ca să continue eforturile de protejare a resurselor de apă din China.

Cu aceasta, stimaţi ascultători, am încheiat ediţia de astăzi a rubricii „Societatea şi viaţa". Realizatorul şi prezentatorul Shi Dacheng vă mulţumeşte pentru atenţie.

Pe aceeaşi tema
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China. 100040