O cheamă Liu Sola şi se spune că este una dintre cele mai misterioase muziciene ale Chinei. Arată ca oricare altă reprezentantă a populaţiei han, dar dacă închizi ochii şi o asculţi cântând blues, îţi închipui că notele ies din gâtlejul unei femei africane.

Vocea ei profundă şi... mătăsoasă oscilează între inflexiuni tulburătoare şi ţipete de animal, parcă. Are o tehnică vocală care-i îngăduie să adapteze lesne la tiparul şi tradiţiile jazzului muzica asiatică de tipul operelor populare din nordul Chinei (bang zi) ori a muzicii japoneze no.

Presa de la New York afirma la un moment dat că Liu Sola este singurul artist chinez care s-ar califica să cânte la Festivalul de Jazz de la New Orleans.

A fost mezina între cei trei fraţi născuţi în familia unui lider comunist de rang înalt. S-a născut (în 1955) şi a crescut în capitala ţării.

Şi totuşi simte ritmul swing al jazzului parcă ar fi trăit în mijlocul unei comunităţi de negri. Ritmul acesta nu poate fi învăţat la şcoală, susţine cântăreaţa, pentru că el reflectă spontan sentimentele profunde ale muzicianului. Ea a avut nevoie de 10 ani ca să rezoneze perfect.

A studiat compoziţia la Academia de Muzică de la Beijing. În acei ani (1977-1983) nu i se permitea să studieze muzica modernă. A creat piese clasice, între care o suită pentru pian şi o simfonie.

S-a cufundat în lectura literaturii existenţialiştilor şi, întrucât nu putea face uz de realele sale simţăminte muzicale, a început să scrie.

A publicat câteva romane valoroase, dar care au iscat controverse. Primul, Nu ai de ales (Ni bie wu xuanze), a apărut în 1985 şi a creat senzaţie, fiind socotit o creaţie de avangardă în China. Autoarea prezintă în carte situaţia unor studenţi prizonieri ai ideilor preconcepute ale celor din jurul lor.

Liu a devenit atât de renumită ca scriitoare, încât lumea a uitat până către finele ultimului deceniu din secolul trecut că de fapt ea este muziciană. Dar datorită scrisului, a avut ocazia să ajungă în America în 1987 cu prilejul unui schimb de vizite între sciitori. În loc să viziteze atracţii turistice, a mers la Memphis, Nashville şi New York, pe scenele cărora cântau mulţi interpreţi celebri de jazz şi blues.

„Dintr-o dată am descoperit că o parte din mine este foarte neagră", spune artista.

A vizitat din nou Statele Unite în 1989. A mers în oraşele din delta fluviului Mississippi şi s-a alăturat unui grup de jazz, cu care, printre altele, a înregistrat şi cel dintâi blues chinezesc, Renăscut. Înţelegând mai bine acest gen de muzică, a avut revelaţia asemănării dintre istoriile ritmate interpretate de artiştii populari chinezi şi muzica negrilor din America. Explorând similitudinile, a dat la iveală în 1994 un album interpretat de ea, Blues din Est.

Al doilea album, Colaj chinezesc, i-a apărut în SUA în 1996. Este tot o fuziune de muzică populară chinezească şi jazz, blues, rock.

Liu a făcut eforturi în ultimii 10 ani să revitalizeze rădăcinile muzicii chinezeşti îmbinând-o cu tonalităţile tradiţionale specifice altor ţări. Şi-a organizat şi o orchestră din 1997, care cântă tocmai asemenea sinteze de tonuri chinezeşti şi jazz. Formaţia a devenit un adevărat punct în care cele două tradiţii muzicale se întâlnesc.

Pe al treilea album, Bântuieli (din 1997), brodează din nou motive de jazz şi blues pe melodii populare chinezeşti. Din 2005 experimentează sonuri contemporane pentru cântece tradiţionale din ţara sa. A compus muzica – tot o mixtură de genuri, folclorul dându-şi mâna cu popul – pentru o operă de cameră (în 2006) şi este o prezenţă apreciată pe scenele de concert.

Artista atât de activă şi prolifică socoteşte că o personalitate creatoare trebuie să-şi pună mereu întrebări la care să încerce să găsească răspunsuri.

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova răspunde la o posibilă întrebare că ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare la aceeaşi rubrică.