În contextul declinului economiei mondiale, piața Chinei este, pentru întreprinderile UE, cea mai importantă piață nouă, aflată în creștere, a arătat marți Joerg Wuttke, președintele Camerei de Comerț în China a Uniunii Europene, după cum arată o anchetă făcută recent de către UE împreună cu o companie de consulting.
Conform anchetei, a crescut numărul întreprinderilor, mai ales al celor mici și mijlocii, în China cu investiții din UE. Majoritatea acestora manifestă încrederea în piața chineză și perspectivele operațiunilor lor în țara noastră. Destul de multe întreprinderi au declarat că beneficiile lor din acest an vor fi mai mari decât anul trecut. Cele cu investiții mai mici manifestă o atitudine mai optimistă pentru beneficiile din viitor. Operațiunile în China a două treimi din întreprinderile chestionate reprezintă doar 10% din operațiunile lor din întreaga lume, ceea ce dovedește că firmele care operează în China au un mare potențial de dezvoltare.
|