Președintele Chinei, Hu Jintao, s-a întâlnit marți pe rând cu președintele Mișcării Socialiste Panelene, Ghiorghios Papandreou, și cu secretarul general al Partidului Comunist din Grecia, Aleka Papariga.
Hu Jintao a relevat în timpul întâlnirii cu Papandreou, că relațiile între P.C. Chinez și Mișcarea Socialistă Panelenă au devenit o componentă a relațiilor politice dintre China și Grecia. Iar în cadrul întâlnirii sale cu Papariga, Hu a precizat că P.C. Chinez dorește ca pe baza independenței, egalității depline, respectului mutual și neamestecului în treburile interne să adâncească relațiile dintre cele două partide.
|