În 1980 viaţa familiei acestei femei era încă dificilă.

„Aveam mulţi copii şi venitul era prea mic. Viaţa era dificilă. Atunci găteam pentru alţii. Mă gândeam că fac mâncare bună. De ce să nu deschid un mic restaurant? Nu e nimic rău dacă deschid un restaurant. Aşa că mi-am dat demisia şi m-am pregătit."

Potrivit lui Liu Guixian scopul ei a fost foarte simplu: în primul rând să facă nişte bani ca să uşureze viaţa familiei, apoi cei doi copii, care nu aveau serviciu, să înveţe ceva pentru a găsi un loc de muncă. Dar procesul pe care l-a parcurs n-a fost deloc uşor.

În primul rând avea nevoie de un permis. Cu un an înainte guvernul chinez hotărâse să refacă şi să dezvolte economia privată. Dar de fapt la Beijing existau doar afaceri private meşteşugăreşti şi pentru reparaţii. Administraţia pentru Industrie şi Comerţ nu eliberase nici un permis pentru un restaurant privat. În zilele acelea toate restaurantele de la Beijing erau de stat. Liu Guixian insista să-şi realizeze idea. Se ducea în fiecare zi la sediul din districtul Dongcheng al instituţiei menţionate solicitându-i pe funcţionarii de acolo să-i dea un permis.

A reuşit după circa o lună.

„Cei de la Administraţia pentru Industrie şi Comerţ mi-a spus: Nu mai veni. Noi am discutat. Suntem pregătiţi să riscăm. Îţi dăm voie să deschizi restaurantul mai întâi şi îţi vom elibera permisul după. Eram extrem de bucuroasă şi mi-am deschis restaurantul."

Obţinerea permisului reprezenta de fapt numai primul pas. Pentru a începe activitatea comercială sigur că era nevoie de investiţii. Dar Liu Guixian nu avea nici măcar bani pentru mese şi scaune. Un funcţionar de la Administraţia pentru Industrie şi Comerţ a girat-o, ajutând-o să obţină un credit de 500 de yuani de la o bancă. Cu aceşti bani a cumpărat un butoi din fier folosit drept cuptor, patru mese vechi, nişte scaune mici, şi un frigider la preţ redus. Înainte de deschiderea restaurantului mai avea doar 36 de yuani ca să cumpere cele necesare. Pe vremea aceea în China majoritatea bunurilor de uz curent se cumpărau cu bonuri. Neavând bonuri, Liu Guixian n-a putut să ia altceva decât 4 raţe.

Pe 30 septembrie 1980 restaurantul Yuebin a început afacerea. Odată cu aprinderea petardelor festive s-a format imediat coadă la poarta restaurantului. În câteva ore Liu Guixian a câştigat cu felurile făcute din cele 4 raţe banii cu care putea cumpăra 7 raţe.

„În acea zi erau peste o sută de oameni stând la coadă. Ploua şi fiecare ţinea o umbrelă. M-am gândit iniţial să fac o probă să văd dacă voi avea clienţi. S-au aprins petardele. Oamenii au auzit că se deschide un restaurant privat. Vestea s-a răspândit şi a venit multă lume."

Peste 3 luni a apărut la Beijing piaţa unde se vindeau şi se cumpărau liber produse agricole şi aşa s-a rezolvat problema aprovizionării cu alimente. Restaurantul Yuebin a devenit din ce în ce mai renumit. Chinezii şi străinii se înghesuiau în micul spaţiu al acestuia. Liu Guixian a spus că americanii au făcut chiar o hartă pentru Yuebin. Ambasada americană a dat ulterior această hartă oficiilor diplomatice ale altor ţări. Ambasadele străine făceau des rezervări la Yuebin, dar trebuia să aştepte uneori chiar şi două luni.

Deşi afacerea mergea bine, Liu Guixian nu era liniştită. Unii spuneau că făcea afaceri private şi va fi arestată într-o zi. Alţii ziceau că stă totdeauna cu străinii şi este spioană. Nici colegii copiilor ei nu le mai intrau în casă. În momentul acela au venit la ea acasă doi oaspeţi distinşi, vicepremierii chinezi, Chen Muhua şi Yao Yilin. Ei au venit special la restaurantul Yuebin ca să transmită felicitări de Anul Nou. Liu Guixian a spus că a fost momentul cel mai fericit din viaţa ei, fiindcă i-a dat curaj.

„Sunt un cetăţean de rând şi doi vicepremieri m-au vizitat. A fost un moment de neuitat. Ei considerau că am mers pe un drum corect şi de aceea au venit. Dacă greşeam, cum s-ar fi putut să vină?"

Liu Guixian s-a liniştit în cele din urmă. Peste doi ani a angajat un salariat pentru restaurant. Aşa că Yuebin i-a adus lui Liu Guixian viaţa bună pe care a visat-o.

Şi astăzi, în pofida renumelui, Yuebin rămâne un restaurant mic cu o suprafaţă de numai 20 mp şi vreo zece mese. Sigurul lucru care atrage atenţia lumii îl constituie caracterele scrise pe o placă din afara localului „primul restaurant privat din China".