A 16-ea reuniune neoficială a liderilor entităților componente ale APEC s-a încheiat duminică la Lima. Reuniunea a dat publicității Declarația de la Lima și Declarația liderilor statelor APEC privind economia mondială. În cele două documente au fost prezentate în principial consesurile realizate de participanții la reuniune privind situația financiară mondială, negocierile rundei Doha, securitatea cerealelor, securitatea energiei, procesul de integrare a economiei regionale, schiimbarea climatului ș.a. Participanții s-au angajat să ia măsurile necesare, să colaboreze mai strâns și să-și coordoneze acțiunile pentru combaterea actualei crize financiare mondiale.
La reuniunea de la Lima au participat liderii sau reprezentanții liderilor celor 21 de entități membre ale organizației APEC. Aceștia au discutat probleme legate de situația financiară mondială, negocierile Rundei Doha, securitatea aprovizionării cu cereale, securitatea energetică, procesul de integrare a economiei regionale, schiimbarea climatului etc. Președintele Chinei, Hu Jintao, a prezentat la reunine măsurile luate de țara noastră pentru a face față crizei financiare din lume, apelând ca toate țările și regiunile Planetei să colaboreze pentru promovarea economiei internaționale. Președintele Hu a ținut un discurs special având ca temă integrarea economiei regionale, securitatea omenirii, schimbarea climei etc.
Liderii din APEC întruniți la Lima au declarat în comun că sprijină Programul de acțiune stabilit recent de Grupul celor 20 la summitul dedicat economiei mondiale, subliniind că toate țările membre ale APEC se opun protecționismului sub orice forme. Participanții s-au angajat ca în următoarele 12 luni să nu ridice noi obstacole pentru investiții, comerțul de bunuri și servicii, să nu adopte noi măsuri de limitare a exporturilor și să nu adopte măsuri care încalcă regulamentele stabilite de Organizația Mondială a Comerțului, îndeosebi pe acelea de stimulare a exporturilor.
În Declarația de la Lima, dată publicității la încheierea reuniunii, se arată că actuala criză financiară mondială reprezintă una dintre cele mai serioase provocări cu care se confruntă toți membrii APEC. Organizația va lua măsuri energice ca să facă față tendinței de încetinire a dezvoltării economiei mondiale. APEC apreciază adoptarea de statele membre a unor politici monetare și financire de stimulare, susținând toate măsurile necesare pentru dezvoltarea economiilor acestora.
Actualul summit al APEC reprezintă încă o întrunire importantă după reuniunile Asia-Europa de la Beijing și a G20 de la Washington, la care liderii diferitelor state și regiuni ale lumii au discutat situația economică internațională. Declarația publicată la Lima reprezintă o completare importantă a Declarației de la Washington. APEC, cea mai mare organizație economică regională din lume, are răspunderi importante în promovarea economiei mondiale și lupta împotriva crizei financiare. La reuniunea recent încheiată membrii APEC au ajuns prin liderii lor la un larg consens privind extinderea cooperării internaționale, opoziția la protecționism, promovarea comerțului și investițiilor ș.a. S-au întărit solidaritatea și încrederea reciprocă dintre membrii APEC, mai ales încrederea acestora în succesul luptei împotriva crizei financiare mondiale și în dezvoltarea economiei lumii.
Reuniunea neoficială de la Lima a liderilor entităților din APEC a obținut rezultate semnificative. Următoarea întrunire de același gen va avea loc anul viitor în Singapore. Opinia publică este de părere că zona Asia-Pacific poate învinge criza financiară mondială, poate menține dezvoltarea constantă a economiei și întări prosperitatea zonei.
|