Președintele Chinei, Hu Jintao, a sosit luni seară la Havana, începându-și vizita de stat în Cuba.
În discursul difuzat la aeroport Hu și-a exprimat bucuria de a efectua din nou o vizită de stat în această țară.
Hu Jintao a afirmat că între popoarele chinez și cubanez s-a statornicit de timp îndelungat o prietenie profundă. Consolidarea și dezvoltarea unei prietenii durabile reprezintă dorința comună a celor două popoare. Scopul acestei vizite constă în întărirea prieteniei, lărgirea cooperării și depunerea de eforturi comune pentru deschiderea unui viitor și mai luminos de cooperare între cele două state.
Hu Jintao și-a încheiat în aceeași zi vizita de stat în Costa Rica, unde a avut întâlniri cu președintele țării, Oscar Arias Sanchez, președintele forului legislativ, Francisco Antonio Pacheco, și cu alți lideri. Cele două state au semnat mai multe documente de cooperare.
|