Fotbalistul George Ogăraru a inițiat, luni, a doua ediție a campaniei "Fotbal pentru viață", în care 14 jucători români, reuniți în aceeași echipă, luptă împotriva unui adversar imaginar, "Năpasta", pentru a ajuta copiii de la Asociația Pro Vita.
Din echipa strânsă de Ogăraru fac parte fotbaliștii: Petre Marin, Mirel Rădoi, Florin Lovin, Dorin Goian (Steaua), Bogdan Lobonț, Ionel Dănciulescu, Adrian Cristea (Dinamo), Costin Lazăr, Dănuț Coman, Nicolae Grigore (Rapid), Eduard Stăncioiu, Gabriel Mureșan (CFR Cluj), Mihai Neșu (Utrecht).
La conferința de presă în care a fost anunțat startul celei de-a doua ediții a campaniei "Fotbal pentru viață" au participat jucătorii echipei Steaua, George Ogăraru, Petre Marin, Mirel Rădoi, Florin Lovin, Dorin Goian și preotul Nicolae Tănase, unul dintre inițiatorii Asociației Pro Vita. Tot în cadrul conferinței au fost prezentate obiectele date spre donație, tricouri ale fotbaliștilor, ghete de joc sau mănușile portarului Bogdan Lobonț. George Ogăraru, Mirel Rădoi și Dorin Goian au oferit spre donație tricourile îmbrăcate pentru echipa națională a României.
Fiecare dintre jucătorii echipei "Fotbal pentru viață" va avea un adversar imaginar pe care trebuie să-l învingă. Jucătorii prezenți la conferință au tras la sorți împotriva cărui adversar vor evolua. Astfel, Ogăraru va concura împotriva avortului, Rădoi împotriva handicapului, Petre Marin contra sărăciei, Lovin împotriva bolii și Dorin Goian contra foametei. Jucătorii s-a îmbrăcat la conferință în tricourile albe cu logo-ul campaniei pe care o susțin.
George Ogăraru a precizat că toți participanții la campanie au lăsat rivalitatea din Liga I pentru ajutorarea copiilor. "Ne-am adunat aici pentru a lăsa la o parte lupta din campionat, lupta pentru supremație în Liga I. Trebuia să vină și ceilalți care și-au donat tricourile și ghetele de joc, dar din motive obiective nu au fost prezenți. Unii aveau antrenament, Neșu s-a accidentat și nu mai poate veni la națională. Suntem o echipă care luptă împotriva unui adversar care a avut multe victorii în ultimul timp, foametea, abandonul, sărăcia... Încercăm să le facem față. Vom avea tricouri donate spre licitație prin care încercăm să ajutăm Asociația Pro Vita, din Valea Plopului", a spus George Ogăraru.
Fundașul speră ca și alți oameni din fotbal să participe la campanii de ajutoare pentru copii. "Este primul mod prin care noi putem să ne implicăm, atât fizic, cât și financiar. Sprijinul oamenilor este foarte important. Noi suntem o punte de legătură între oameni și copiii care au nevoie. Noi nu formăm o asociație, ne-am adunat pe fugă, ca să folosesc un termen fotbalistic, dar poate însemna mult. Scopul acțiunii este să facem și pe alții să se implice. Prețurile de pornire pentru licitație vor fi afișate pe site-ul campaniei, www.fotbalpentruviata.ro. Îmi doresc mai mult decât niciodată ca tricoul meu să prețuiască enorm", a mai spus Ogăraru.
Ogăraru se așteaptă ca românii să doneze chiar și un leu pentru a sprijini campania pe care a inițiat-o. "Unii au spus că nu au posibilitatea să participe la licitație. Ei pot să doneze bani, fără să participe la licitație, chiar și un leu. Puțin câte puțin se poate face mult. Sunt așteptați și alții să participe în viitor la asemenea campanii. Vom face tot ce ține de noi să schimbăm ceva în bine. Vrem să arătăm mai mult decât rivalitatea din teren și decât cea din tribune. Este important să avem o latură pozitivă, să arătăm o latură frumoasă a rivalității", a menționat Ogăraru.
Prima ediție a campaniei "Fotbal pentru viață" a avut loc în aprilie 2008. Pe lângă Ogăraru, au mai participat jucătorii olandezi Edgar Davids, care și-a donat spre licitație ochelarii, și Klas Jan Huntelaar, care și-a donat ghetele de joc. Obiectivul anunțat al celei de-a doua ediții a campaniei este de a strânge minim 21.000 de euro.
Sursa:Mediafax
|