Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-11-15 15:49:57    
Hu Jintao a participat la o recepție oferită de George Bush

cri-1

Președintele Chinei, Hu Jintao, sosit vineri după amiază (ora locală) la Washington pentru a participa la Summitul G-20, a fost prezent vineri seară la recepția oferită la Casa Albă de președintele american, George Bush, în cinstea liderilor țărilor și ai organizațiilor internaționale, aflați la Wahsington pentru a participa la această reuniune.

Pe parcursul șederii de două zile la Washington, Hu Jintao va prezenta, în cadrul summitului, inițiativele Chinei privind contracararea crizei financiare, reformarea sistemului financiar internațional și alte probleme și se va întâlni cu liderii unor țări, participanți la reuniune.

George Bush și-a exprimat în cadrul recepției speranța că cei prezenți vor ajunge la consens în legătură cu cauza acestei crize financiare, efectele măsurilor de salvare a sistemului financiar, deja adoptate și modalitatea de reformare a sistemului financiar și de supraveghere a serviciilor financiare.

Pe aceeași tema