Cea de-a 15-a reuniune miniștrilor de finanțe din statele cuprinse în Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) s-a închis joi în Peru la Trujillo. Participanții au anunțat că vor intensifica cooperarea internațională ca să facă față crizei financiare internaționale.
În comunicatul publicat după reuniune se arată că confruntate cu depresiunea economiei mondiale, țările trebuie să adopte măsurile preventive necesare ca să stimuleze creșterea economică. Membrii APEC vor colabora între ei ca să garanteze deschiderea pieței și investițiile și ca urmare, să prevină fluctuațiile din economiei mondiale. Se subliniază totodată că organizația se opune oricărei forme de protecționism și solicită încheierea cât mai grabnică a negocierilor din Runda Doha.
Li Yong, ministrul adjunct a finanțelor din China, a arătat că intensificarea cooperării internaționale este o măsură indispensabilă pentru a face față crizei financiare internaționale. Guvernul Chinei este dorinic și pregătit să intensifice colaborarea cu alte țări pentru stabilizarea pieței internaționale și promovarea economiei mondiale.
|