Staduia lui Tsongkhapa

Tsongkhapa, al cărui nume se traduce prin ,, cel din valea de ceapă", a fost fondatorul şcolii Gelukpa a budismului tibetan.

S-a născut în provincia Amdo, din Tibet, în anul 1357.

Printre cei mai creativi din numeroşii scriitori, filosofi şi învăţaţi-yoghini cu care a fost binecuvantată Ţara Zăpezilor.

Scrierile complete dezvăluie profunzimea şi amploarea eforturilor sale, ce cuprindeau întregul domeniu al gândirii budiste, atât din Sutrayana, sau învăţăturile publice, cât şi din Mantrayana, sau doctrinele tantrice ezoterice.

Apariţia sa pe scena tibetană s-a produs la momentul potrivit. Trecuseră mai puţin de doua secole de când invaziile turcice din India nimiciseră budismul în ţara sa de origine. Dar cu mult înainte ca distrugerea să fi fost completă, Tibetul absorbise deja mare parte din moştenirea Indiei budiste. Germenii diverselor tradiţii au fost răspândiţi în toată Asia Centrală, pentru a putea fi regăsiţi în sihăstriile din munţi, mânăstiri şi în refugiile din peşteri.

Răspândirea budismului în Tibet este de obicei împărţită în două perioade: Diseminarea timpurie si Diseminarea târzie a Doctrinei. Prima se referă la transmisia ce a avut loc înainte de sfârşitul secolului al X-lea d.C. A doua este renaşterea din secolul al XI-lea şi multele şcoli cărora le-a dat naştere.

Documentele tibetane despre pătrunderea învăţăturilor budiste nu ne oferă multe amănunte privind perioada anterioară secolului al VII-lea. Oricum, în jurul anului 650 d.C., sub domnia regelui Songtsen Gampo, budismul a devenit religia naţională a ţării. Începând de la aceasă dată, importul tradiţiilor budiste s-a facut sistematic sub patronajul regal şi s-au păstrat înscrisuri clare. Toate traducerile s-au făcut atunci din sanscrită în tibetană.

IÎn secolul al XI-lea, un număr crescând de tibetani au început din nou să călătorească spre sud, peste Himalaya, pentru a studia cu maeştri indieni.

Budişti din Tibet

A fost iniţiată o mişcare de re-traducere a unor ample secţiuni din literatura budistă sanscrită, folosind o terminologie revizuită bazată pe experienţa de secole a budismului tibetan.

Învăţăţii-yoghini întorşi în Tibet erau solicitaţi ca profesori.

Întrucat această Diseminare târzie a Doctrinei a fost în mare parte o iniţiativă liberă, spre deosebire de Diseminarea timpurie, finanţată de curtea regală, rezultatele au fost individualiste.

Mai multe zeci de noi şcoli ale budismului tibetan s-au născut în această perioadă.

Astfel, anterior epocii lui Tsongkhapa, majoritatea şcolilor budismului tibetan s-au bazat în special pe transmisii specifice venite direct din India.

Şcoala ce a rezultat din activitatea sa, cunoscută ca Gelukpa, sau "Ordinul Perfecţiunii", a fost unica şcoală de succes a budismului tibetan formată exclusiv din fuziunea unor linii tibetane indigene. Aceasta a fost înfiinţată la mânăstirea Ganden.

Statuia lui Tsongkhapa

Tsonghapa s-a axat pe traducerea sutrelor si tantrelor originale rostite de Buddha, tratatele maeştrilor indieni şi lucrările primilor traducători tibetani care au adus tradiţiile individuale.

Una din traducerile timpurii în care Tsongkhapa a avut mare încredere au fost cele ale lui Marpa Traducătorul.

Cartea celor trei inspiraţii a fost călăuza esenţială în cele Şase Yoga ale lui Naropa pentru zecile de mii de călugări, călugăriţe şi practicanţi laici Gelukpa interesaţi să urmeze tradiţia lui Naropa ca pe un studiu tantric personal. Sunt deja aproape şase secole de când îndeplineşte această funcţie.