Scrutând prin ocularul microscopului care poate mări de 180 de ori, Chen Xiaolin este un model de concentrare. Ţine în mână o dăltiţă de 10 ori mai subţire decât un fir de păr. Parcă nu respiră, iar încheietura mâinii pare nemişcată; este greu de sesizat că totuşi îşi mişcă mâna.

„Cea mai mare dificultate pentru mine este să rămân atât de încremenit, încât nici măcar pulsul să nu fie o sursă de perturbare", spune artistul, un maestru al gravării miniaturale.

Ultimul său proiect materializat a fost să sape emblema olimpică într-un fir despicat de păr.

Înainte să înceapă lucrul, Chen evită să vorbească ori să facă mişcări bruşte. Se fereşte atunci chiar şi de micile treburi din casă ori să umble prea mult pe jos, practic de orice i-ar putea accelera pulsul.

Este profesor la Universitatea Pedagogică Beijing, are 48 de ani şi s-a născut în capitala Chinei într-o familie care trăieşte aici de 300 de ani. A învăţat arta caligrafiei de la bunicul său încă de pe când era un copil mic.

După ce a fost admis la vârsta de 19 ani în universitatea la care predă acum, a observat din întâmplare un obiect miniatural delicat pe când vizita mormintele Ming din suburbia nordică a capitalei. Obiectul i-a amintit de gravura miniaturală pe care premierul Zhou (Ciu) Enlai i-a dăruit-o sărbătoreşte primului ministru japonez Tanaka Kakuei în 1974, în momentul normalizării relaţiilor chino-japoneze.

Tânărul s-a apucat să studieze la fiecare sfârşit de săptămână cu un microscop de împrumut cântărind 10 kg şi dus peste tot în spate gravurile miniaturale etalate în Oraşul Interzis şi la expoziţia de la mormintele Ming. Bătrânul din muzeul de la morminte care răspundea de comorile de dimensiuni infime îl ştia de acum şi chiar l-a lăsat să contemple de aproape un număr de lucrări autentice.

Chen a început să înţelegă ce înseamnă gravura microscopică şi ce unelte sunt necesare pentru aşa ceva. Şi-a dedicat jumătate de an învăţării tehnicilor necesare şi după 9 luni termina prima sa gravură miniaturală.

A devenit în 1983, la vârsta de 25 de ani, primul artist din China care grava pe un fir de păr, ajungând celebru de atunci pentru îndemânarea sa. Dar nu faima îl interesa în primul rând. A început să studieze minuţios istoria, cultura şi arta Chinei ca să înţeleagă mai bine rădăcinile acestui „meşteşug" străvechi.

Carapacele de broască ţestoasă sau oasele gravate în vremea dinastiilor timpurii sunt considerate prime mostre de texte gravate. Se săpau 30-40 de caractere pe o suprafaţă de dimensiunile unui timbru obişnuit. Meşterii utilizau cuţitaşe şi de fapt se bizuiau mai cu seamă pe pipăit ca să descifreze conţinutul.

Microgravurile se realizează preferenţial pe fărâme de fildeş (uneori de dimensiunea bobului de orez) sau pe bucăţele de bambus. Cuţitaşele seamănă cu nişte ace, sunt făcute de meşter şi forma lor se poate vedea numai cu un aparat de mărit. Ca să citeşti textele astfel realizate este nevoie de o lupă, dacă nu de un microscop.

Chen arată că presiunea asupra dăltiţei trebuie să fie infimă când gravează caractere. Mişcarea se face numai din încheietura mâinii şi necesită o concentrare extremă.

În ce priveşte fildeşul, material cu resticţii astăzi, Chen a studiat la finele anilor 70 gravura la o fabrică de prelucrare a fildeşului. Se produceau o mulţime de... deşeuri din colţii elefanţilor, pe care el le strângea. Cum lungimea unui text gravat cu zeci de cuvinte nu depăşeşte un centimetru, artistul susţine că are suficientă materie primă pentru tot restul vieţii sale.

Cât priveşte emblema olimpică săpată într-un fir de păr uman despicat, cea mai grea problemă pentru gravor a fost cum s-o coloreze. Soluţia a fost o bucăţică dintr-un fir din părul de pe coada unui şoricel.

Micile fărâme gravate implică o mare măiestrie, pe deplin apreciată de realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova, care vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.