Ioan Romulus Budura si Anna Eva Budura

Bună seara, stimaţi ascultători! Bun găsit la ediţia de astăzi a rubricii „Puntea prieteniei". Prietena dv., Chu Qunli, vă salută de la Beijing.

(cuvântările în limba chineză a domnului Budura şi a doamnei Budura)

Dragi prieteni, vă puteţi închipui că aceste cuvinte frumoase în limba chineză au fost rostite de către doi români? Vă spun cu mare plăcere că ei sunt Ioan Romulus Budura, al cărui nume chinezesc este Luo Ming, diplomat de carieră, fost ambasador al României în China, şi soţia sa, Anna Eva Budura, doctor în istorie. Amândoi au deja 77 de ani. Iar cuvântările lor au fost ţinute la o recepţie organizată luna trecută la ambasada României la Beijing cu ocazia unei vizite pe care au efectuat-o în ţara noastră. Cei doi au prezentat la recepţie cele 6 cărţi scrise sau coordonate de ei în ultimii 8 ani.

Începând de astăzi vom difuza o serie de reportaje despre aceşti doi reputaţi sinologi români, sub titlul „Ei şi-au dedicat viaţa numai relaţiei cu China." Prima ediţie vă vorbeşte despre studenţia petrecută de cuplu în ţara dragonului.

„În timpul acela, ei erau tineri în vârstă de 18-19 ani. Am observat marele lor elan şi marea aspiraţie pentru China."

Cele 6 carti din ultimii 8 ani

Dragi prieteni, aţi auzit prima impresie despre familia Budura a lui Ding Yongning, fostă corespondentă a agenţiei de presă China Nouă. Lucrând în România în anul 1950, aceasta a cunoscut cuplul Budura când l-a salutat în Bucureşti la despărţirea de la gară din noiembrie anul respectiv. Cei doi plecau împreună cu alţi trei tineri români la studii în China. 

Cei cinci erau primii studenţi români sosiţi în ţara noastră ca să înveţe limba chineză la propunerea fostului premier chinez, Zhou Enlai. Romulus Ioan Budura îşi aminteşte:

„Ne-am găsit în R.P. Chineză ca urmare a unei iniţiative chineze. Premierul Zhou Enlai a indicat Miniterului Afacerilor Externe al R.P. Chineze să adreseze o notă verbală guvernului României şi să-i propună un schimb de studenţi, de tineri care să înveţe în România limba română, iar în China, limba chineză. Ni s-a încredintat misiunea de a învăţa limba chineză pentru a servi drept punţi de comunicare între conducătorii români şi conducătorii chinezi."

După ce au sosit în China în decembrie 1950, au început să înveţe mai întâi la Universitatea Tsinghua din Beijing.

Romulus Budura prezinta prietenilor chinezi una din cartile sale.

Familia Budura a nutrit totdeauna o profundă recunoştinţă faţă de profesorii chinezi. Domnul Budura a dat un exemplu de exigenţă şi amabilitate a profesorilor lor.

„Profesorii noştri au consacrat însuşirii pronunţiei limbii chineze şi a celor 4 tonuri un timp suficient de lung pentru a ne deprinde aşa cum se cuvine cu eufonia limbii chineze. Vreau sau dau un exemplu. Cam după 40 de ani de la postul dv. de radio s-a interesat cineva despre evoluţia culturii muzicale din România. M-am angajat să dau un interviu despre acest lucru. S-a întâmplat ca peste câteva săptămâni să mă întâlnesc cu una dintre profesoarele noastre. M-a felicitat pentru ceea ce am spus despre evoluţia muzicii culte, dar mi-a spus: „Ştii că ai pronunţat negrijent câteva cuvinte." A scos din poşetă o bucată de hârtie şi ne-a demonstrat: „Uite, silaba cutare, cuvântul cutare nu le-ai pronunţat cum trebuie."

Cei doi Budura au participat la diferite activităţi organizate de universitate: vizite în întreprinderi industriale, aşezări rurale, instituţii de învăţământ şi cultură, la unele importante vestigii istorice şi muzee, vizionarea de expoziţii şi spectacole de teatru şi folclor. Toate acestea veneau să-i ajute să înţeleagă trecutul şi prezentul Chinei. Romulus Budura şi-a amintit primul contact cu ţăranii chinezi.

Anna Budura, impreuna cu profesorii si colegii ei de la Facultatea de Istorie a Universitatii Beijing

„Noi amândoi ne amintim cu mare plăcere o vizită pe care am făcut-o la Lugouqiao. Am văzut faimosul pod. Dar am fost la case ţărăneşti. An mâncat pentru prima dată jiaozi, am dansat pentru prima dată yangge. Ne-am întâlnit cu o cămilă. Ceea ce ne-a impresionat foarte mult a fost ataşamentul populaţiei faţă de conducerea chineză."

În toamna anului 1952 tinerii Budura terminau cursurile de chineză de la Universitatea Tsinghua, începând a doua etapă a anilor lor de studiu în China. Ioan Romulus Budura a ales cursurile de la Facultatea de Limba si Literatura Chineză a Universităţii Beijing, iar doamna a hotărât să înveţe istoria la aceeaşi universitate.

Putem să ne închipuim cât de greu a fost pentru Eva Budura să înveţe istoria Chinei în situaţia în care studiase doar 2 ani limba chineză. La început ea nu putea urmări expunerile de la cursuri. Dar a învăţat cu multă seriozitate. Geng Yinzeng, fosta ei colegă de la Facultatea de Istorie, a arătat:

Intalnirea familiei Budura, cu profesorii de la cursul special pentru studentii straini din Universitatea Tsinghua

„Anna era foarte harnică. Am urmat mereu cursurile de istoria Chinei. Îmi amintesc că la fiecare curs Anna stădea în primul rând al băncilor din sala de curs."

Doamna Budura s-a bucurat mereu în timpul studiilor de ajutorul profesorilor şi colegilor ei. Îşi aminteşte că Guan Qiulan, cea mai bună prietenă a ei din facultate venea la ea în fiecare după-amiază după cursuri ca să-i completeze notiţele şi să-i explice cuvintele noi neînţelese. Iar Guan Qiulan a spus că afecţiunea Annei pentru China a mişcat-o foarte mult.

„Anna iubeşte foarte mult cultura chineză. O interesează istoria Chinei. Ea este dornică să dezlege foarte multe enigme."

Dragi prieteni, vă invităm să ascultaţi radioreportajul „Ei şi-au dedicat viaţa numai relaţiei cu China."

Dragi prieteni, Ioan Romulus Budura şi Anna Eva Budura au câştigat în timpul studenţiei în China nu doar prietenia, dar şi dragostea. Ei s-au cunoscut datorită Chinei şi s-au căsătorit în anul 1953 la Beijing. Doamna a evocat primul moment când l-a văzut pe tânărul Budura în România la cursurile de pregătire a studenţilor care urmau să studieze în Uniunea Sovietică şi în ţările de democraţie populară.

Familiei Budura, cu profesori si colegi de la Universitatea Beijing

„Noi am fost în cantonament. În timpul liber, duminica, conducerea cantonamentului ne-a organizat o excursie până la lacul Snagov. Pe vremurile acelea circula un tren foarte frumos deschis. Când am plecat în excursie, am fost în cor. El a fost alături de fetele care dansau în echipa de dansuri populare. El era foarte modest. Lăsase capul într-o parte şi cânta la acordeon foarte conştiincios. Eu spuneam celor două fete care au venit de la Cluj: „Ia uite, ce băiat drăguţ!"

Datorită afecţiunii comune faţă de China, cei doi tineri îndrăgostiţi s-au încurajat şi s-au ajutat unul pe altul la învăţătură. Romulus Budura a spus:

„Obişnuiam ca după orele de curs, uneori şi după cină, să ne deplasăm din nou în sălile de cursuri şi să recapitulăm lecţiile, să ne clarificăm anumite reguli gramaticale şi structuri gramaticale şi să încercăm să memorăm cât mai multe cuvinte, să ne deprindem cu scrierea chineză."

Dragi prieteni, cu sprijinul reciproc şi ajutorul profesorilor şi colegilor lor şi mai ales cu multă hârnicie, cuplul Budura a terminat în 1956 facultatea. Amândoi au început să lucreze la ministerul de externe de la Bucureşti. Miercurea viitoare vă vom vorbi despre cariera profesională a celor doi sinologi români. Vă mulţumim pentru atenţie. La revedere.