Wang Zhi are 75 de ani. Pensionat în 1994 de pe postul de director adjunct al casei de cultură din prefectura Jingxian, s-a reîntors în satul său natal, Gufeng, din comuna Changqiao. Pentru că stăpâneşte bine cunoştinţe juridice, a fost angajat de postul local de poliţie drept consilier juridic, ajutând la rezolvarea unor cazuri de încălcare a legii de către copii şi adolescenţi. În această perioadă Wang Zhi a constatat că odată cu creşterea plecărilor de muncitori-ţărani tot mai mulţi copii au fost rămas în sate fără părinţi. Nefiind alături de părinţi şi lipsiţi de afecţiunea şi îngrijirile acestora, minorii au rezultate mai puţin bune la învăţătură şi deficienţe de morală, unii fiind implicaţi chiar şi în fărădelegi. Wang Zhi a explicat:

„Întrucât bunicii copiilor, mai ales cei vârstnici, au cunoştinţe limitate despre progresele epocii şi dezvoltarea societăţii, nu prea au cum să comunice cu minorii. La şcoală se învaţă lecţii. Profesorii nu mai pot avea grijă de elevi după terminarea şcolii. Două treimi din timpul zilei este la dispoziţia copiilor."

Wang Zhi a rămas îndurerat şi îngrijorat de această situaţie. El ştia din experienţa activităţii sale în domeniul cultural desfăşurate multă vreme la nivel de bază că minorii, precum puieţi de arbori, trebuie îngrijiţi de mici pentru a putea creşte valoroşi. Aşadar s-a simţit responsabil şi dator să instituie o casă a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în alte părţi, să organizeze aceşti copii ieşiţi de sub grija adulţilor, să le acorde dragoste şi ajutor. Ideea s-a maturizat treptat şi în vara anului 1998 Wang a încercat să organizeze o tabără pentru copii. Minorii stăteau împreună, îşi făceau împreună temele şi participau la activităţi de relaxare. Tabăra a avut rezultate foarte bune, ce au depăşit aşteptările. Un an mai târziu Wang Zhi a extins-o primind peste 100 de copii.

Reuşita organizării a două tabere de vară l-a încurajat mult. În vara anului 2001, cu sprijinul susţinut al autorităţilor locale şi al membrilor familiei sale Wang Zhi a investit zeci de mii de yuani în crearea unui centru de asistenţă educaţională pentru copiii lăsaţi în sate de părinţi, valorificând construcţiile unei fabrici abandonate.

Centrul respectiv a adoptat un mod riguros de administrare. Dimineaţă şi seară copiii trebuiau să înveţe singuri. Se aplica un program exigent de viaţă. Ieşirile din şi intrările în centru trebuiau înregistrate. Se patrula noaptea şi zilnic erau persoane care vegheau. Unitatea a angajat 5 pedagogi şi 4 lucrători administrativi. S-a deschis o bibliotecă. S-au instalat computere, xeroxuri, imprimante şi aparate de filmare, precum şi dotări sportive. Comportamentul copiilor era examinat lunar, cei având rezultate bune primind recomăpense. Pe lângă lecţii de cultură, se organizau şi alte activităţi de calitate pentru îmbunătăţirea pregătirii complexe a copiilor ai căror părinţi munceau departe de casă.

Eleva Liu Dan are 16 ani. Părinţii ei sunt plecaţi tot anul la muncă în alte localităţi, fata trăind vreme îndelungată în centrul de asistenţă. Mama lui Liu Dan i-a spus corespondentului postului nostru de radio:

„Centrul este un loc sigur. Copila creşte tot mai mare. Noi, părinţii, suntem îngrijoraţi că se pot întâmpla eventuale cazuri neplăcute. Lăsată aici, copila este bine îngrijită atât la învăţătură, cât şi sub alte aspecte. Nu se permit ieşiri libere din centru, copila având o mai mare siguranţă. În plus, o poate duce bine şi cu învăţătura. Dacă stă acasă, are de mers 5 kilometri pe drum pentru a ajunge la şcoală. Dacă merge cu bicicleta, ne face să fim îngrijoraţi. Este mai bine să stea în centrul pentru copii."

Liu Dan a terminat anul acesta gimnaziul şi din septembrie a început să înveţe în liceu. Despre studiul şi viaţa de la centrul de asistenţă educaţională, ea spune că are amintiri frumoase. (Va urma)