Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-10-08 21:10:21    
China pe locul 30 în lume în ce privește competitivitatea

cri-1
Forumul Mondial Economic a dat miercuri publicității „Raportul 2008-2009 privind competitivitatea globală", în care a evaluat competivititatea a 134 de entități economice din lume. China se clasează pe locul al 30-lea, cu 4 locuri mai sus decât anul trecut.

Primele patru locuri sunt ocupate de Statele Unite, Elveția, Danemarca și Suedia. În raport se arată că China dispune de piețe internă și externă ample și în creștere rapidă. Menținerea stabilității la nivel macroeconomic reprezintă garanția fundamentală a ridicării competitivității sale. China a făcut progrese mari în multe domenii ale creației tehnice și a sporit investițiile pentru cercetări. Însă trebuie să se progreseze și în privința dezvoltării întreprinderilor mici, educației, reciclării personalului ș.a.

Pe aceeași tema
..
v China a folosit 74,3 miliarde dolari SUA în primele 9 luni din 2008 2008-10-10 20:50:33
v Încă nu a apărut punctul de cotitură spre scădere a economiei chineze 2008-10-10 20:14:42
v Președintele Băncii Mondiale despre creșterea economică chineză 2008-10-09 19:23:55
v Sănătatea statului chinez este bună 2008-10-08 20:09:59
v Kevin Rudd despre creșterea economiei chineze 2008-10-08 19:18:58
v Exitența unui spațiu mort în planul de salvare a pieței financiare american 2008-10-05 20:32:19
v Planul american de salvare a pieței financiare nu va da rezultate imediate 2008-10-05 20:32:04
v Wen Jiabao despre dezvoltarea stabilă a economiei naționale 2008-10-05 19:43:57
v Realizări în dezvoltarea zonelor economice speciale 2008-09-30 20:43:00
v China va fi în continuare o forță principală de promovare a dezvoltării economiei mondiale 2008-09-29 20:12:14