Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2008-09-24 09:29:53    
Inaugurarea dezbaterilor generale în Adunarea ONU

cri-1

S-au inaugurat marți la sediul ONU de la New York dezbaterile generale ale celei de-a 63-a Adunări Generale a ONU. Reprezentanții a 192 de state își vor expune pozițiile privind problemele internaționale care le preocupă.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon a luat primul cuvântul la ceremonia de inaugurare. El a arătat că statele trebuie să coopereze, iar nu să se opună unul altuia ca să facă față amenințărilor cu care se confruntă lumea noastră.

Președintele SUA, George Bush, a declarat în discursul său că în problema luptei împotriva teroriștilor și extremiștilor în momentul de față este nevoie mai mult ca oricând de ONU și alte organizații multilaterale. Șeful statului american a subliniat că ONU trebuie să se preocupe mai mult de eficiență. El și-a exprimat încrederea că Congresul American va aproba la timp programul de salvare a sectorului financiar.

Nicolas Sarkozy, președintele Franței, țara care deține președinția prin rotație a UE, a propus convocarea unui summit pentru a trage învățămintele din criza financiară ca să se realizeze reforma pieței financiare. El a mai anunțat că UE nu va accepta ca Iranul să dispună de arme nucleare și nici nu îngăduie amenințarea Iranului de a distruge Israelul.

Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat în cuvântarea sa că programul nuclear iranian este pașnic. Țara sa are dreptul să valorifice în mod pașnic energia nucleară. Iranul nu se va supune presiunilor și va continua să-și protejeze drepturile. Teheranul este gata de dialog, dar nu va accepta cereri ilegitime.

Președintele Tanzaniei, Jakaya Kikwete, președinte al Uniunii Africane, a cerut în discursul său amânarea măsurilor juridice ale Curții Penale Internaționale împotriva președintelui Sudanului, Omar Hassan al Bashir.

Pe aceeași tema
..
v Premierul Chinei despre dezvoltarea relațiilor chino-americane 2008-09-24 09:28:08
v Conferința ONU la nivel înalt pentru dezvoltarea Africii 2008-09-23 18:51:44
v Convorbiri între Yang Jiechi și lideri de organizații și miniștri de externe 2008-09-23 17:09:28
v Wen Jiabao, la New York la reuniunea Națiunilor Unite 2008-09-23 09:46:30
v China va extinde ajutorul extern pentru realizarea obiectivului mileniului 2008-09-19 20:14:23
v China consideră că în reformarea Consiliului de Securitate trebuie acordată atenție prioritară Africii 2008-09-19 19:03:43
v Nu se va discuta în Adunarea Generală despre participarea Taiwanului la organismele ONU 2008-09-18 19:03:11
v A 63-a Adunare Generală a ONU 2008-09-17 10:25:42
v Premierul Wen Jiabao va participa la reuniunea Adunării Generale a ONU 2008-09-16 21:06:18
v Decizie a ONU privind reforma Consiliului de Securitate 2008-09-16 20:30:36