Dragi ascultători, bun găsit la o nouă ediţie a rubricii noastre. Astăzi continuăm să vorbim despre voluntarii olimpiadei de la Beijing.

Spuneam în ediţia precedentă că în afară de voluntarii pentru competiţiile olimpice, au fost numeroşi voluntari pentru restul oraşului. Aceştia au activat pe străzile şi în pieţele din Beijing oferind informaţii şi consultaţii şi intervenind rapid pentru persoanele solicitante, turişti străini şi oameni din ţară.

Un astfel de loc pentru servicii a fost instalat în faţa parcului de divertisment din districtul Shijingshan din vestul oraşului Beijing. Toţi voluntarii de aici au fost studenţi cu vârsta medie de 21 de ani. Zilnic au avut program de lucru de la ora 9 până la ora 17. În ciuda oboselii mari, au muncit cu abnegaţie. Ei au precizat:

„Olimpiada este un mare eveniment pentru întreaga noastră naţiune. Sunt onorat că pot participa la serviciile de voluntariat pentru olimpiadă."

„Sunt mândru de faptul că sunt unul dintre voluntarii oraşului şi că pot aduce contribuţii proprii la olimpiada de la Beijing."

„Deşi obositoare, activitatea noastră este glorioasă."

În rândul numeroşilor voluntari se găsesc oameni din diferite sectoare economice şi domenii de activitate. La Stadionul Naţional, „Cuibul de Pasăre", a activat o voluntară mai puţin obişnuită, pe nume Wu Min, fostă campioană naţională la arte marţiale (Wushu). Aceasta, fostă membră a echipei naţionale chineze de arte marţiale, a câştigat de mai multe ori titlul de campioană a ţării. În 1996 a plecat în Germania, unde a activat ca antrenor de Wushu la un club din Berlin. Wu Min a afirmat că de această dată a venit la Beijing împreună cu delegaţia sportivă germană. Pe lângă vizionarea demonstraţiilor de Wushu, dorea să poată face ceva pentru patrie. De aceea, a solicitat să lucreze ca voluntară împreună cu soţul ei la „Cuibul de Pasăre", oferind servicii de translator.

Wu a mărturisit că munca de voluntar a fost grea, dar înţelegerea, grija şi facilităţile acordate voluntarilor de către locuitorii Beijingului au mişcat-o profund.

„Întrucât am stat relativ mult timp în străinătate, m-am adaptat mai greu la viaţa din ţară. Apoi am avut un program de lucru timpuriu, la ora 4 şi jumătate trebuind să mă scol şi să mă pregătesc pentru serviciul la stadion. Două zile mai târziu am început să tuşesc şi să am o răceală. Veneam pentru a fi ajutorul altora, iar acum dimpotrivă, mulţi oameni aveau grijă de mine. Au luat medicamente pentru mine, m-au dus la spital... M-am bucurat de o îngrijire atentă."

Pe lângă tineri, prin cartierele oraşului au fost şi voluntari din categoria bunicilor. Ei arătau direcţia şi ofereau alte informaţii pietonilor pe străzile cu trafic relativ mare. Bătrâna Chang Zhifu, în vârstă de 66 de ani, a fost o asemenea voluntară. Ea a spus că a dorit să participe la eforturile de pregătire a JO după ce Beijingul a reuşit să obţină dreptul de organizare a olimpiadei. A învăţat singură limba engleză şi limbajul gesturilor în acest scop.

„Iubesc mult jocurile olimpice şi din copilărie mi-a plăcut să ajut pe alţii. Prin statutul de voluntar îmi împlinesc visul de a servi olimpiada. Pentru aceasta am făcut pregătiri multiple, atât în ce priveşte condiţiile fizice, cât şi pregătirile tehnice. Am învăţat cum să acord primul ajutor, limba engleză şi limbajul gesturilor, astfel încât să pot oferi servicii cât mai bune."

Dragi prieteni, jocurile olimpice, ce au durat 17 zile, s-au încheiat, dar zâmbetul frumos al voluntarilor a rămas adânc întipărit în memoria oaspeţilor din ţară şi din străinătate. Ei spun că zâmbetul este cea mai bună carte de vizită a Beijingului. Cu aceasta, am încheiat ediţia de azi a rubricii „Societatea şi viaţa". Realizatorul şi prezentatorul Shi Dacheng vă mulţumeşte pentru atenţie.