 Vă vorbeam săptămâna trecută despre una dintre realizările arhitectonice de seamă de la Beijing, Marele Teatru Național, și despre omul care a susținut vreme de decenii proiectul realizării acestui spațiu cultural, compozitorul Wu Zuqiang.
Cel menționat s-a născut la Beijing în 1927. A studiat pianul de copil. La vârsta de 20 de ani s-a înscris la Conservatorul Național de Muzică de la Nanjing. Instituția s-a mutat la Beijing după 1949. Trei ani mai târziu tânărul absolvent devenea asistent aici. După încă trei ani a fost trimis pentru studii în fosta URSS.
Încununat cu lauri la Moscova, după ce s-a întors acasă, a trebuit să lucreze 6 luni pământul la o fermă. Apoi s-a angajat să compună muzica unui balet dedicat împlinirii a 10 ani de la crearea RPC. A fost scutit de munca câmpului 3 zile pe săptămână, când compunea într-o clasă alături de un confrate muzica pentru „Yu mei ren" (Sirena), primul balet chinezesc.
În 1964 a compus muzica, inspirată din melodiile populare din insula Hainan, pentru baletul „Detașamentul roșu de femei". Creația muzicală a fost un succes deosebit și continuă să fie mult apreciată și în zilele noastre.
Dar Wu nu s-a bucurat prea mult de acest succes, deși Mao Zedong i-a lăudat creația. Soția liderului chinez, cu un rol important în Revoluția Culturală ce se apropia, a decis să transforme creația într-un „spectacol-model". Originea lui Wu și educția sa îl făceau nepotrivit în ochii acesteia pentru o asemenea onoare. Așa că a convocat un grup de compozitori, care au înlocuit melodiile originale cu cântece revoluționare.
Compozitorul a continuat să predea studenților muzica până în 1966, când a debutat deceniul Revoluției Culturale. A fost „reeducat" să facă curățenie în campusul universitar în loc de muzică. A fost eliberat un an mai târziu și a devenit croitor, făcând haine multor oameni din lumea artelor.
A putut să interpreteze din nou muzică abia în 1972, când a fost adus de un prieten la un oficiu al Ministerului Culturii. A reușit să creeze în acea vreme simfonia „Surioarele din stepă". A devenit după 1976 prorector, apoi rector al conservatorului de la Beijing, redeschis după 10 ani de „pauză". Wu își amintește:
 „Abia puteam respira când s-a deschis poarta campusului. Erau buruieni înalte și clădirile erau degradate. Dispăruseră scaunele, pupitrele, pianele și alte instrumente muzicale. Profesorii nu puteau fi găsiți, iar unii muriseră."
La primul examen s-au prezentat 11.000 de candidați, dar conservatorul n-a putut accepta mai mult de 100. Vreo 60 dintre aceștia au avut la început ca dormitor chiar auditoriul. Destui sunt astăzi nume de faimă internațională: Chen Yi, Hao Weiya, Tan Dun, Guo Wenjing, Ye Xiaogang, Liu Suola...
Wu Zuqiang s-a retras în 1989 din conducerea instituției, dar continuă să predea aici. Le amintește studenților să nu încerce prea tare să-și expună în creații identitatea de chinez. „Câtă vreme ești chinez, creația ta va avea elemente chinezești. Nimeni nu poate ieși din etnicitatea sa și timpul său."
Indiferent cât de ocupat a fost, nu și-a încetat eforturile de a vedea înălțat Teatrul Național. Ca membru în conducerea Conferinței Politice Consultative a Poporului Chinez, a propus în fiecare an construirea acestui important obiectiv cultural. A adunat zeci și sute de semnături pe propunerile sale. Abia în ultimul deceniu al secolului trecut autoritățile centrale au luat efectiv în considerație propunerea, iar teatrul a început să se construiască în 2001.
„Pentru mine e copilul meu", spune octogenarul.
Poftiți să-l vedeți la Beijing.
Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție și vă așteaptă peste o săptămână la aceeași rubrică.
|
