Cel menţionat s-a născut la Beijing în 1927. A studiat pianul de copil. La vârsta de 20 de ani s-a înscris la Conservatorul Naţional de Muzică de la Nanjing. Instituţia s-a mutat la Beijing după 1949. Trei ani mai târziu tânărul absolvent devenea asistent aici. După încă trei ani a fost trimis pentru studii în fosta URSS.

Încununat cu lauri la Moscova, după ce s-a întors acasă, a trebuit să lucreze 6 luni pământul la o fermă. Apoi s-a angajat să compună muzica unui balet dedicat împlinirii a 10 ani de la crearea RPC. A fost scutit de munca câmpului 3 zile pe săptămână, când compunea într-o clasă alături de un confrate muzica pentru „Yu mei ren" (Sirena), primul balet chinezesc.

În 1964 a compus muzica, inspirată din melodiile populare din insula Hainan, pentru baletul „Detaşamentul roşu de femei". Creaţia muzicală a fost un succes deosebit şi continuă să fie mult apreciată şi în zilele noastre.

Dar Wu nu s-a bucurat prea mult de acest succes, deşi Mao Zedong i-a lăudat creaţia. Soţia liderului chinez, cu un rol important în Revoluţia Culturală ce se apropia, a decis să transforme creaţia într-un „spectacol-model". Originea lui Wu şi educţia sa îl făceau nepotrivit în ochii acesteia pentru o asemenea onoare. Aşa că a convocat un grup de compozitori, care au înlocuit melodiile originale cu cântece revoluţionare.

Compozitorul a continuat să predea studenţilor muzica până în 1966, când a debutat deceniul Revoluţiei Culturale. A fost „reeducat" să facă curăţenie în campusul universitar în loc de muzică. A fost eliberat un an mai târziu şi a devenit croitor, făcând haine multor oameni din lumea artelor.

A putut să interpreteze din nou muzică abia în 1972, când a fost adus de un prieten la un oficiu al Ministerului Culturii. A reuşit să creeze în acea vreme simfonia „Surioarele din stepă". A devenit după 1976 prorector, apoi rector al conservatorului de la Beijing, redeschis după 10 ani de „pauză". Wu îşi aminteşte:

„Abia puteam respira când s-a deschis poarta campusului. Erau buruieni înalte şi clădirile erau degradate. Dispăruseră scaunele, pupitrele, pianele şi alte instrumente muzicale. Profesorii nu puteau fi găsiţi, iar unii muriseră."

La primul examen s-au prezentat 11.000 de candidaţi, dar conservatorul n-a putut accepta mai mult de 100. Vreo 60 dintre aceştia au avut la început ca dormitor chiar auditoriul. Destui sunt astăzi nume de faimă internaţională: Chen Yi, Hao Weiya, Tan Dun, Guo Wenjing, Ye Xiaogang, Liu Suola...

Wu Zuqiang s-a retras în 1989 din conducerea instituţiei, dar continuă să predea aici. Le aminteşte studenţilor să nu încerce prea tare să-şi expună în creaţii identitatea de chinez. „Câtă vreme eşti chinez, creaţia ta va avea elemente chinezeşti. Nimeni nu poate ieşi din etnicitatea sa şi timpul său."

Indiferent cât de ocupat a fost, nu şi-a încetat eforturile de a vedea înălţat Teatrul Naţional. Ca membru în conducerea Conferinţei Politice Consultative a Poporului Chinez, a propus în fiecare an construirea acestui important obiectiv cultural. A adunat zeci şi sute de semnături pe propunerile sale. Abia în ultimul deceniu al secolului trecut autorităţile centrale au luat efectiv în consideraţie propunerea, iar teatrul a început să se construiască în 2001.

„Pentru mine e copilul meu", spune octogenarul.

Poftiţi să-l vedeţi la Beijing.

Realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.