Pentru generația tânără, care este la fel de ultramodernă precum noul Mare Teatru Național de la Beijing, compozitorul „Detașamentului roșu de femei" este o rămășiță reprezentativă pentru perioada când oamenii nu prea aveau altceva de ales decât „spectacolele-model". Dar ar putea fi extrem de surprinși să afle că „artistul roșu" în vârstă de 81 de ani, pe numele său Wu Zuqiang, este „mâna din umbră" care a contribuit la realizarea clădirii avangardiste aflate imediat spre apus de celebra piață Tian'an Men. 
Teatrul, numit de mulți Coaja de Ou sau Oul de Rață din pricina formei avute de învelișul exterior la adăpostul căruia se află 3 săli de spectacol și diverse alte amenajări, este un adevărat copil de suflet pentru Wu. Și i-au trebuit nu mai puțin de 50 de ani maestrului muzician ca să vadă materializat proiectul acestei instituții culturale. A fost un traseu dificil, cu suișuri și coborâșuri atât pentru existența artistului, cât și pentru viața culturală.
Wu Zuqiang arăta că fostul premier Zhou Enlai (Ciu Enlai) a fost acela care a ales în 1958 locul unde să fie ridicată dorita sală de teatru, după ce anterior se discutase la nivel înalt despre construirea unui asemenea nou lăcaș de cultură.
Conform unei înțelegeri din vremea respectivă, Uniunea Sovietică se angaja să pună la dispoziția părții chineze fonduri și consultanță de specialitate.
Un proiect a fost făcut public în 1958. La Beijing ar fi trebuit să se construiască cel mai mare teatru din lume, chiar mai mare decât Bolșoi de la Moscova, dar clădirea ridicată după planurile în stil arhitectonic sovietic a fost Muzeul Național, care mărginește spre est piața Tian'an Men.
Relațiile dintre China și Rusia s-au răcit odată cu „Marele Salt Înainte" (1958-1950), iar teatrul a rămas pe hârtie.
Hu spera să-și asculte muzica în noua sală. S-a numărat printre cei vreo 8.000 de tineri chinezi trimiși la studii în fosta URSS și a fost singurul dintre ei care a studiat compoziția la Conservatorul Ceaikovski de la Moscova. A absolvit cu lauri, iar simfonia sa „Patria mea iubită" a fost interpretată la ceremonia de absolvire.
Numai că revenit în patrie, a constatat că aici îl așteptau dezordini politice și persecuții, pentru că studiase în străinătate. Muzica pe care o învățase el nu se putea interpreta. A trebuit să lucreze pământul alături de țărani într-o fermă din suburbiile capitalei. Doar la sfârșitul zilelor de muncă putea să-și rememoreze în întuneric tonurile mângâietoare ale muzicii învățate și viața lipsită de griji din vremea studenției.
Și-a format încă de atunci convingerea că conflictele culturale care, asemeni unei săbii a lui Damocles, au amenințat China în trecutul mai îndepărtat ori mai recent pot fi anihilate prin creșterea toleranței culturale, aceasta fiind baza pentru renașterea culturii țării sale. Și astăzi crede ferm că atunci când oamenii află mai mult din culturile diverse ale lumii, ei devin mai toleranți față de ideile și idealurile altora.
Întorcându-ne în timp, trebuie să amintim că Wu Zuqiang a fost fiul unui cunoscut învățat al vremii. Tatăl său, Wu Ying, a studiat literatura engleză la primul institut de limbi străine din China, înființat în 1893 de reformiștii chinezi la Wuhan, în provincia centrală a țării Hubei.
Când ultimul suveran al dinastiei Qing (1644-1911) a părăsit în 1924 Orașul Interzis de la Beijing, Wu Ying s-a ocupat împreună cu alți oameni de cultură de transformarea acestuia în muzeu, iar în 1955 a donat muzeului întreaga colecție de străvechi opere de artă deținute de familia sa (241 de piese de bronz, picturi, lucrări caligrafice, ceramică...), toate catalogate de experți drept obiecte din tezaurul național.
Despre fiul său, celebrul muzician de mai târziu, vom continua să vorbim peste o săptămână. Realizatorul și prezentatorul Emil Mirasova vă mulțumește pentru atenție.
|
